Blogging creativ

Trei forme și milioane de comori

O lume cu milioane de comori este fără îndoială lumea cărților. Un univers în care ai posibilitatea să te pierzi fără a te simți vreodată singur. Iubesc cărțile, mi-au fost alături în cele mai dificile momente, atunci când mă căutam pe mine și rezolvarea diferitelor provocări, atunci când luptam să depășesc obstacole și acum, când îmi doresc să evoluez. Astfel că, am reușit să legăm o prietenie care mă îmbogățește și mă răsfață, o prietenie pentru întreaga viață.

Cred cu tărie că în paginile cărților se ascund adevărate comori și că acestea sunt diferite pentru fiecare cititor, dar pline de secrete și cu un clopoțel care sună a trezire, fie că vorbim despre legendara carte tipărită, despre practicul și economicul e-book sau despre vedeta momentului, cuceritorul audiobook.

Magicele cărți ne-au ghidat pașii din copilărie și continuă să o facă și astăzi, datorită editorilor pasionați și a editurilor care au înțeles că indiferent de forma cărții și de preferința cititorilor, valoarea care rămâne peste timp este educația.

Mizând pe educație continuă, Editura Niculescu se mândrește cu o experiență de aproape 30 de ani pe piața de carte din România, o istorie care a început cu coloratele manuale și auxiliare școlare și continuă să se scrie prin minunate cărți pentru copii, renumite cărți de self-help, valoroase cărți de cultură generală și afaceri și, mai nou, cu titluri atractive din categoria ficțiune.

Carte tipărită vs audiobook/e-book

Oare va reuși audiobook și e-book să transforme cartea tipărită într-o amintire? Eu tind să cred că nu se va întâmpla asta, poate pentru că eu iubesc să țin cartea în mâini atunci când citesc și știu că nu sunt singura din lume. Mirosul de carte, atingerea filelor, posibilitatea de a sublinia fragmente, relația intimă dintre autor și cititor, care se creează prin intermediul cărții fizice, nu pot fi înlocuite. Și chiar dacă am încercat și noile variante, la care apelez mai ales atunci când plec în vacanțe, cartea fizică și biblioteca pe care am construit-o în timp rămân comori neprețuite.

Pentru mine, cel mai frumos dar din lume poate fi o carte și nu am rețineri în a apela la cărți pentru a atinge inimi. Înțeleg nevoia de spațiu și de a accesa informații la doar un click distanță, așa că aplaud apariția e-book și audiobook, chiar dacă nu sunt fan înrăit și prefer în continuare o întindere de braț spre bibliotecă. Este clar, sunt de modă veche, dar tot trebuie să punctez beneficiile pe care cărțile electronice le aduc, beneficii care se văd în buzunarul cititorului, în principal datorită lipsei taxelor de transport, și în natură, prin protejarea numeroșilor copaci care nu devin file.

Este mult mai comod să accesezi un e-book și să asculți un audiobook atunci când pleci în vacanță, decât să pui 2-3 cărți în bagaj. Și trebuie să recunosc că audiobook-ul a transformat în cititori și oameni care declarau în trecut că nu iubesc lectura, așa că mă înclin în fața acestui demers inspirat pentru oamenii auditivi și de un real ajutor pentru toți cei care pot îmbina munca fizică cu cunoașterea.

Inspirație pentru afaceri de succes

Se spune că ești suma celor cinci oameni cu care îți petreci timpul. Și se face valuri pe ideea că dacă nu îți place unde te afli, să-ți muți cuibul, că doar nu ești copac. Cât se poate de adevărat, însă dacă este vorba despre prieteni, familie și locul de muncă care ne ajută să ne câștigăm existența, lucrurile se complică. Dar să nu uităm că educația rămâne la doar un click sau o carte distanță. Dacă mediul tău nu este format din oameni de succes, dar tu îți dorești să devii unul, cărțile te susțin în acest demers, îți oferă acces la modul de gândire al milionarilor, îți dezvăluie obiceiurile care construiesc măiestria și numeroase idei pe care le poți aplica pentru a atinge reușita. Și bine ar fi să îți amintești că atunci când citești cărți despre viața milionarilor, tu ești în cercul lor de influență. Așa că, alege înțelept și țintește spre succes!

Imagini Editura NICULESCU – Editare Canva.com

Cărți pentru copii inteligenți

Pot spune cu mâna pe inimă că dragostea pentru lectură se construiește din copilărie, mai mult, chiar din primii ani de viață. Dispunând de această informație, nu lăsa la voia întâmplării relația copilului tău cu cartea și ai grijă să fii un exemplu demn de urmat în ceea ce primește lectura. Iar dacă nu-l vezi interesat, ai răbdare și creează un ritual de lectură pentru el și pentru tine, citiți împreună, descoperiți lumi magice și discutați liber despre tot ce vă atrage atenția și vă stârnește emoția.

Imagini Editura NICULESCU – Editare Canva.com

Self-help pentru o imagine de sine construită corect

Relația cu sine pare a fi cea mai complicată din lume, căci nu ai cum să construiești relații dacă nu ești stăpân pe reacții. Este vorba despre autocunoaștere, acceptare, iertare, dorință de evoluție și inevitabila schimbare. Imaginea de sine este cea care ne influențează parcursul în viață, ne construiește sau distruge relații, ne ghidează spre eșec sau reușită, sub energia lui merit sau nu merit o viață împlinită. Poți alege să pășești prin întuneric, într-o vale a plângerii, sau te poți trezi și accepta că puterea stă în mâna ta. Pentru mine, cărțile de dezvoltare personală au fost salvarea, m-au ajutat să mă reinventez, să construiesc relații armonioase și o viață echilibrată. De aceea le iubesc, le recomand și le dăruiesc cu orice ocazie.

Imagini Editura NICULESCU – Editare Canva.com

Articol pentru SuperBlog 2022.

Blogging creativ

VOXA aduce vocea cărților bune în urechea ta

Ești vizual, auditiv sau kinestezic? Nici nu contează, căci vocea cărților te va captiva! Te invit în universul VOXA, locul în care cărțile valoroase sunt regine, iar actorii de renume le dau voce în lume.

Accesează VOXA

Am descoperit de curând VOXA, aplicația minune care invită pasionații de lectură în universul magic al cunoașterii, printre aproximativ 7000 de ebook-uri și peste 700 de audiobook-uri cu glasuri celebre.

Deci, nu mai sta pe gânduri, descarcă aplicația din App Store sau Google Play, navighează prin categorii, descoperă cărțile dorite, titluri bestseller în română și engleză și alege să le incluzi pe toate în biblioteca ta virtuală, la prețul de doar 48 lei/lună, cu un bonus de 15 zile gratuite la activarea abonamentului.

Cu prețul unei cărți în format fizic ai acces la toate cărțile de pe VOXA!

Depun mărturie că treburile casnice se fac mai ușor atunci când în urechea mea răsună o carte din categoria Dezvoltare personală. Timpul petrecut în trafic nu mai este unul mort, ci unul care îmi îmbogățește cunoașterea, iar exercițiile fizice par mai ușoare când mă las purtată de povestea unui roman.

Am navigat cu o curiozitate de copil printre cele 15 categorii de carte și m-am bucurat de fiecare dată când am descoperit titlurile de pe lista mea de lectură, cărți pe care îmi doream să le achiziționez în viitor, dar care acum îmi sunt la îndemână în orice moment și în orice loc m-aș afla. În topul meu se regăsesc titluri pentru întreaga familie, căci cărțile sunt comori neprețuite la orice vârstă.

Top 10 cărți recomandate pe VOXA

1. Minciuni toxice pe care și le spun femeile de Amy Ahlers – o carte care face curățenie printre credințele limitative ale sexului frumos și vine cu soluții prin care să ne luăm puterea înapoi.

2. Gândește ca un călugăr de Jay Shetty – carte care invită cititorul la înțelegerea profundă a existenței, la antrenarea minții pentru regăsirea liniștii și urmarea scopului în viață.

3. Pacienta tăcută de Alex Michaelides – un thriller psihologic extrem de apreciat.

4. Micul prinț de Antoine de Saint – Exupery – magica poveste care atinge inimile celor mici și ale celor mari.

5. Atomic habits de James Clear – cartea care promite că schimbările mici vor produce rezultate remarcabile.

6. Curajul de a nu fi pe placul celorlalți de Ichiro Kishimi și Fumitake Koga – cartea care pune autenticitatea și puterea personală la loc de cinste.

7. Rețeta succesului de John C. Maxwell – cartea care pune sub lupă ingredientele necesare pentru succes, cu accent pe atitudine.

8. Rețeta fericirii de Paul Dolan – cartea care ne învață cum să jonglăm cu plăcerea și motivația pentru a trăi fericirea.

9. Arta de a relaționa de Robert Bolton – un ghid pentru rezolvarea conflictelor din relațiile personale și profesionale.

10. Viața este scurtă, trăiește-o din plin de Dale Carnegie – o carte îndemn la bucurie și iubire.

Te invit cu drag să le descoperi pe toate, sunt absolut convinsă că în fiecare vei găsi măcar o idee care să rezoneze cu tine, pe care să o pui în practică pentru o viață mai frumoasă și mai bogată.

Acum, propun să ne îndreptăm atenția asupra primului titlu recomandat. Minciuni toxice pe care și le spun femeile de Amy Ahlers este cartea care m-a cucerit instant, în care m-am regăsit profund și pe care o prețuiesc pentru că este o lectură extrem de practică.

Cartea este disponibilă ca audiokook și ebook, abordează cincizeci și nouă de minciuni pe care și le spun femeile și pașii necesari pentru demontarea acestora, pentru redobândirea puterii personale, a curajului și fericirii.

,,Alungă-ți criticul interior și trezește superstarul din tine”, acesta este îndemnul pe care autoarea Amy Ahlers îl transmite în paginile acestei cărți, iar subiectele dezbătute vizează următoarele categorii:

– minciuni toxice despre valoarea ta

– minciuni toxice despre corp și îngrijirea personală

– minciuni toxice despre succes

– minciuni toxice despre bani

– minciuni toxice despre iubire și relații

– minciuni toxice despre autenticitate

– minciuni toxice despre spiritualitate

Este o carte care scoate la lumină credințele limitative pe care femeile le învârt zi de zi în propria minte, care au ajuns să le conducă viața și să le reducă adevăratul potențial. Propun să disecăm cinci dintre ele și să le găsim antidotul.

5 minciuni toxice pe care și le spun femeile

1. Nu sunt suficient de bună – o minciună pe care multe femei o îmbrățișează în goana nebună de a se compara cu alte femei aflate poate pe un drum diferit sau într-o altă etapă a evoluției. Însă când te compari doar cu tine însuți, vizezi să fii mai bună azi decât ieri și pui accent pe educație și dezvoltarea abilităților. Stima de sine se construiește cu blândețe, prin conștientizarea calităților și a realizărilor personale.

,,Care este calitatea ta cea mai importantă?”, aceasta este întrebarea pe care Amy Ahlers ne invită să ne-o adresăm.

2. Nu merit să fiu iubită – o altă minciună care produce multă durere, care duce la izolare și la o viață lipsită de bucurie. Însă când vei conștientiza că simpla ta prezență în lume este un act de iubire, întreaga viață ți se va schimba.

Ia-ți timp cu tine, privește-te în oglindă și vorbește-ți cu cuvinte pline de iubire, renunță la relațiile toxice și tratează-te cu respect și prețuire, căci ești cea mai importantă persoană din viața ta.

3. Sunt neputincioasă – o minciună care adâncește oceanul durerii. Și chiar dacă poziția în care te afli și viața de zi cu zi nu-ți aduc împlinirea, să nu crezi niciodată că nu ai puterea să schimbi direcția.

Primul pas necesar este să renunți la mentalitatea de victimă și să începi să-ți asumi responsabilitatea pentru propria viață, să-ți iei propriile decizii și să acționezi în mod diferit.

4. E prea târziu – o minciună care maschează tema de eșec și poate chiar dorința de a nu plăti prețul pentru reușită, căci cel mai bun moment este întotdeauna momentul prezent.

Gândește-te în ce situații o folosești ca scuză, conștientizează care este cel mai rău scenariu din mintea ta și alege să-l construiești pe cel mai bun. Lasă-te inspirată de persoane care și-au urmat visurile și îndrăznește și tu.

5. O să fiu fericită când o să am X lucru – o minciună foarte des întâlnită în societatea în care trăim. Adevărul este însă că fericirea este o stare interioară pe care o cultivăm zi de zi și pe care este necesar să învățăm să o separăm de împrejurări, de prezența sau acțiunea unor oameni.

,,În fiecare zi, concentrează-te asupra câte unui lucru pe care îl ai deja, precum și asupra unei dorințe. Exprimându-ți recunoștința pentru ce ai și conștientizându-ți dorințele, vei fi fericită în prezent și vei simți un plăcut sentiment de anticipare a bucuriilor viitoare.”, îndeamnă autoarea.

Minciuni toxice pe care și le spun femeile este o carte care te invită să faci curățenie interioară, care a inspirat numeroase femei pe calea autocunoașterii și a evoluției personale, o lectură minunată pentru tine, prietena sau fiica ta. Iar ca această carte sunt multe pe VOXA.

Accesează VOXA și invită cunoașterea în lumea ta!

Imagini VOXA.

Articol pentru Spring SuperBlog 2022.

Comoara din cărţi

Cărți de pus în sacul lui Moș Crăciun

Pentru mine, cel mai frumos cadou din lume poate fi o carte. O carte care să-mi atingă inima, să mă provoace să fiu o persoană mai bună, să facă să se nască în mintea mea acele idei care aduc schimbarea pozitivă.

Pentru că știe cât iubesc cărțile, prietena mea dragă mi-a dat temă de casă, așa că nu am stat foarte mult pe gânduri și am pus la cale acest articol cu cărți magice pentru sacul lui Moș Crăciun.

Cărți pentru copii

Voi începe cu cărțile dedicate celor mici, căci ei sunt cei care îl așteaptă cu nerăbdare pe Moșul darnic cu barbă albă. Iar părinții sunt cei care caută cu hotărâre acele cărți care să-i bucure pe ai lor copii, care să aibă mesaje educative și să surprindă prin ilustrații deosebite.

Despre cărți speciale vom vorbi și aici, iar pentru asta vă invit să facem câte un popas la editurile Signatura și Cartemma.

Cărțile Signatura sunt magice, nu doar prin mesajele atent alese, ci mai ales prin ilustrațiile care cuceresc inimile celor mici și ale celor mari, prilejuind momente de conectare părinte-copil și îndelungi discuții și analize educative.

Bianca Mereuță este persoana minunată care le are în grijă, care a pus la cale comunitatea Ce le citim copiilor, locul în care cărțile valoroase sunt la ele acasă, iar prețul cel mai bun este garantat.

Vă invit să descoperiți fiecare carte în parte și să alegeți exact ce vi se potrivește. Recomandările mele sunt: Prietenul meu de noapte bună, Care este darul tău?, De ce este omătul alb?.

Imagini Signatura.ro, editare Canva.com

Cărțile Cartemma le-am descoperit de curând, iar faptul că sunt de o calitate deosebită mă determină acum să vi le recomand. Cele patru cărți pe care eu le voi pune în sacul lui Moș Crăciun sunt: Nu mi-e somn, Biblioteca Ursului, Mă faci să zâmbesc și Regula de aur. Mai multe detalii despre trei dintre ele puteți găsi în articole separate, în secțiunea Comoara din cărți.

Cărți pentru pasionații de dezvoltare personală

Domeniul dezvoltării personale este cel în care m-aș putea pierde zile în șir fără să simt cum trece timpul. Aș putea să vă recomand numeroase cărți, însă acum mă voi limita la trei titluri care mi-au atras atenția, pe care le-am descoperit pe paginadepsihologie.ro, la prețuri de sărbătoare.

În aceste vremuri tulburi, ,,Cum să bagi depresia în depresie” s-ar putea să fie o carte revelatoare, care să facă să ne răsară din nou zâmbetul pe buze și să înflorească speranța.

,,Suflete de sticlă” este cartea scrisă de psihologul Gaspar Gyorgy, cel care apare în spațiul public și abordează pertinent și cu multă căldură situațiile de viață și problemele din relații. Așa că, am credința că această carte ne va aduce în spațiul de analiză abordări diferite pentru rezultate diferite în viața de zi cu zi.

,,Împreună la bine și la greu” este cartea pe care consider că ar trebui să o citească fiecare persoană implicată într-o relație de cuplu, pentru a-și aminti că împreună înseamnă mai multă putere, iubire, frumusețe și echilibru.

Imagini Paginadepsihologie.ro, editare Canva.com

Cărți pentru oamenii întreprinzători

În urmă cu câțiva ani, mentorul meu mi-a recomandat să citesc cărți și din alte domenii, nu doar dezvoltare personală. I-am ascultat sfatul și mi-am îmbogățit biblioteca cu cărți de marketing, educație financiară și antreprenoriat.

,,Start în antreprenoriat” este cartea scrisă de Cristian Onețiu, pe care o mai recomandam și într-un alt articol postat în luna martie a acestui an, dar pe care nu am reușit să o citesc încă, așa că îi mai dau loc de cinste și aici. Ea promite o călătorie de la teorie la practică, de la a ști, la a avea și a deveni.

,,Primii 12 ani în propria afacere” este cartea scrisă de Lorand Soares Szasz, omul care a reușit să facă uriașul salt de la grădinar la business coach de succes. Cartea promite o poveste practică de supraviețuire și prosperitate, care a inspirat peste 93000 de persoane înainte de a fi publicată.

,,Secretele minții de milionar” este acum pe noptiera mea, am cumpărat-o pentru ziua de naștere a unui tânăr din familie, și nu m-am putut abține să nu o răsfoiesc. Este o carte care își propune să schimbe mentalitatea deficitară moștenită și să ne ghideze spre prosperitate și împlinire.

Imagini Libris.ro, editare Canva.com

Cărți pentru bunici

Recunosc, aici nu am știut ce recomandări să fac, așa că am dat search pe Google și mi-au ieșit în cale mai multe variante, dintre care mi-am propus să vă recomand trei. ,,Bunico, povestește-mi’‘ și ,,Bunicule, povestește-mi” sunt două cărți tip jurnal, pe care bunicii le vor completa cu mare bucurie, lăsând astfel celor dragi o comoară neprețuită peste ani.

Iar cea de-a treia recomandare, cartea ,,100 de activități pentru bunici și nepoți” este alternativa la statul în fața televizorului, la care bunicii vor putea putea apela atunci când cei mici vin în vizită, mizând pe conectare și pe bucuria timpului petrecut împreună.

Cărți pentru persoanele spirituale

Despre ,,Conversații cu Dumnezeu”, cele trei volume, pot spune, cu certitudinea omului care le-a citit, că îți vor schimba sau poate zdruncina credințele în ceea ce privește relația cu Creatorul. Nu sunt ușor de citit, mai ales dacă ai deja idei fixe despre ce își dorește Dumnezeu de la tine, dar te invit cu drag să descoperi o altă perspectivă, să-ți pui întrebări și poate într-un final te vei simți mult mai liber și mai aproape de Divinitate.

Cărți care abordează tema sănătății

În ultima perioadă, mi-am îndreptat tot mai mult atenția spre acest domeniu, am căutat altfel de soluții, alternative la rețetele medicale și idei care să mă ajute să-mi înțeleg corpul și să-l tratez cum se cuvine.

Astfel că, am luat din bibliotecă cartea ,,Poți să-ți vindeci viața” și am ales să-i dau crezare lui Louise L. Hay, să mizez și eu pe puterea afirmațiilor pozitive zilnice. Este o carte practică, în care veți descoperi diverse afecțiuni, cauzele lor emoționale și afirmații care să accelereze vindecarea.

,,Vindecare și recuperare” este cartea faimosului autor David R. Hawkins. Despre el și a sa Scală a Conștiinței am tot auzit, dar nu am apucat încă să-i citesc scrierile, așa că pun printre dorințele de Crăciun și această carte, care abordează teme extrem de importante din sfera sănătății.

Și pentru că aici ar merge de minune și o carte care să ne schimbe obiceiurile în bucătărie, am ales să includ printre recomandări și ,,100+ rețete bazate pe studii științifice”.

Biografii

Eu privesc biografiile ca pe niște jurnale pe care oamenii curajoși ai lumii ni le deschid pentru a ne servi drept sursă de inspirație, pentru a ne oferi încrederea că avem resursele necesare, putem și merităm să trăim o viață fericită, chiar dacă avem momente în care ne simțim căzuți.

Navigând printre cărțile din această secțiune, pe Libris.ro, mi-a ieșit din nou în cale ,,Povestea mea”, cartea prin care Michelle Obama invită cititorul în lumea sa, printre dezamăgiri și reușite menite să inspire.

Tot aici m-a atras ca un magnet ,,Diana. Povestea unei prințese spusă de ea însăși”, o carte care nu mai are nevoie de nicio prezentare, dar una care promite să dezvăluie o poveste captivantă și adevăruri cutremurătoare.

Tot despre adevăruri și secrete revelate este vorba și în cartea ,,Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama”, o carte despre care nu pot să spun că mă atrage în mod special, dar pe care aleg să o includ aici tocmai pentru scopul nobil pe care îl poartă. Mihai Bendeac și mama sa au hotărât să doneze integral sumele din vânzarea cărții, un lucru demn de menționat și de încurajat măcar printr-o recomandare.

În speranța că recomandările mele te-au inspirat, te invit să pui în sacul lui Moș Crăciun cărți speciale pentru cei dragi!

Comoara din cărţi

12 cărți de citit în 2021

În paginile lor se ascund adevărate comori care se cer descoperite, sunt camarazi de nădejde pe calea vieții, sunt cameleonice și pot da dependență, dar le iubesc și le consider cel mai frumos cadou din lume, pe lângă declarațiile de dragoste și poate o vacanță într-un colț de paradis. Cu ocazia asta ați aflat și cu ce mă puteți surprinde. Cărțile îmi vor aduce mereu zâmbetul pe buze și mă vor trezi din amorțeala unei zile obișnuite.

Prietena mea draga are grijă să mă pună la treabă și vine întotdeauna cu sugestii de luat în seamă. Recent mi-a propus să scriu un articol despre cărțile pe care îmi doresc să le citesc în acest an. Am acceptat provocarea și sper să vă inspir să alegeți cărți care să vă poarte pe drumul spre propriul suflet și pe calea evoluției personale.

Top 12 cărți de citit în 2021

1. Vindecarea copilului interior

Cartea aceasta se află pe lista mea de lectură de ceva timp, tocmai pentru că se vorbește tot mai mult despre copilul nostru interior care se cere ascultat, înțeles și vindecat. Este o carte care invită cu siguranță la introspecție și la eliminarea bagajelor pe care fiecare dintre noi le poartă pe suflet la un moment dat. Un alt blogger o recomanda într-un podcast recent, așa că nu am stat pe gânduri și am comandat-o chiar azi, de Mărțișor, de pe libris.ro, unde am găsit-o cu o reducere de 25% și transport gratuit de 1 martie.

2. Căsnicie pe roate sau pe butuci

Această carte este scrisă de John Gottman, unul dintre cei mai influenți psihoterapeuți activi din lume, care a dedicat mai bine de 40 de ani cercetării în domeniul relațiilor de cuplu. Lucrarea sa a fost recomandată în cadrul unui webinar despre relații susținut de Pera Novacovici și de atunci am trecut-o pe listă. Cu credința că nu vom ști niciodată suficiente lucruri despre dinamica unei relații de dragoste, vă invit să învățăm de la cei mai buni.

3. Supercoach

Este o carte care mi-a atras atenția tocmai pentru că eu cred în aportul pe care un coach îl poate aduce în viața fiecăruia dintre noi. Iar Michael Neill, autor de bestselleruri și coach renumit la nivel internațional, promite să ghideze cititorul prin 10 sesiuni de coaching special concepute pentru îmbunătățirea vieții. În această carte vom descoperi cum ajungem de la visare la realizarea propriilor obiective.

4. Împreuna la bine și la greu

Terapeutul relațional Raluca Anton a vorbit, într-o intervenție online, despre această carte și mi-a atras atenția cu cele 10 adevăruri salvatoare pentru relația de cuplu. Am pus-o pe listă și cred că este o carte revelatoare, care își aduce adevărata valoare dacă este citită de ambii parteneri.

5. Tine-mă strâns în brațe

Titlul cărții m-a atras, gândindu-mă la cât de important este să ne acceptăm partenerul, să-i oferim iubirea și suportul necesare, chiar și atunci când comportamentul său nu ne este pe plac sau când trece prin momente dificile. Subtitlul cărții m-a făcut curioasă să descopăr cele 7 conversații pentru o viață de iubire. Să comunicăm de la inimă la inimă, cam asta ar fi ideea pe care mi-o transmite această carte.

6. Iubirea se construiește în doi

O carte cu un titlu care propovăduiește unul dintre marile adevăruri dintr-o relație de dragoste, un adevăr adesea ignorat, mai ales când intervin problemele și se caută țapul ispășitor. O carte cu doar 160 de pagini, dar care promite să fie un adevărat ghid pentru cuplul durabil, așa că merită să-i oferim șansa să ne surprindă.

7. Terapia Cognitiv Comportamentala

O carte care propune o analiză a gândurilor și emoțiilor care ne dictează comportamentele și realizările în viață. O carte valoroasă pentru individ și familie, o lectură care te ajută să-ți conștientizezi problemele și să scapi de ele. Nu poate înlocui terapia la psiholog, dar poate oferi linii directoare pe care fiecare dintre noi le poate urma.

8. Trăiește autentic

Aceasta este o carte scrisă de o româncă, de psihoterapeutul Andreea Săvulescu și promite o incursiune pe calea spre fericire. Invită la reconectare cu sinele autentic și la o viață trăită la intensitate maximă. Pentru că autenticitatea reprezintă autovehiculul care ne poartă spre ce ne dorim cu adevărat, am pus pe listă și acestă carte.

9. Reflexologia holistică

Cartea propune terapii care vizează atât latura energetică, cât și calmarea durerilor și susținerea sănătății. Am pus-o pe listă pentru că o văd oferind o alternativă la pastilele pe care le primim cu atâta lejeritate atunci când pășim în cabinetele medicale, dar și pentru că masajul în tălpi m-a calmat de fiecare dată și vreau să descopăr mai multe informații în acest sens.

10. Chiar dacă ți-e frică, acționează

Titlul acestei cărți este un îndemn pentru omul contemporan, cel care trăiește într-un tumult continuu, adesea pe pilot automat, ghidat din umbră de nenumărate frici. Este o carte care promite să ne așeze ochelarii adevărului pe ochi și să ne deschidă drumul spre viața pe care ne-o dorim și o merităm cu adevărat.

11. Start în antreprenoriat

Într-o sesiune de coaching mi s-a sugerat să citesc și cărți de educație financiară sau business și am fost deschisă provocării. Chiar dacă nu voi spune da antreprenoriatului, tot îmi doresc să citesc această carte scrisă de Cristian Onețiu, omul care a dat faliment de patru ori și a avut curajul să continue, punând în această carte învățături necesare celor care îndrăznesc să facă din pasiune o afacere.

12. Tribul mentorilor

O carte cât o enciclopedie, oferind sfaturi înțelepte de viață de la maeștrii lumii. Promite să inspire, să înlăture credințe limitative și să ofere noi perspective. Dacă și tu, la fel ca mine, ai întrebări la care cauți cele mai bune răspunsuri, te invit să lecturezi această carte genială. Să învățăm de la cei mai buni din lume este acum o oportunitate.

În speranța că lista mea cu cele 12 cărți de citit în 2021 te-a inspirat, te invit să împărtășești cu noi titlurile din lista ta.

Imagini cărți libris.ro, editare canva.com

Buchet de inspiraţie

Ce să faci în casă – 12 activități pentru oameni inteligenți

Perioada aceasta ne-a pus mai mult ca niciodată la încercare răbdarea, capacitatea de adaptare și de relaționare într-un spațiu restrâns, casa noastră. Dacă te întrebi ce să faci în casă ca să zboare timpul cu folos, am pregătit pentru tine un articol interesant, care să te inspire și să-ți ofere alternative sănătoase la statul în fața televizorului.

12 activități pentru oameni inteligenți

1. Citește

Nu doar în această perioadă, ci în fiecare zi a vieții tale, citește ceva. Câteva pagini dintr-o carte sau un articol care să-ți ofere informații din sfera ta de interes ori unul care să te inspire să devii mai bun în domeniul relaționării sau al inteligenței emoționale.

Îți recomand cinci titluri din biblioteca mea, cu mențiunea că la editura For You găsești cărți valoroase la prețul de 10 lei, plus alte reduceri ocazionale. De asemenea, cărți la prețuri reduse, uneori chiar și transport gratuit, găsești pe elefant.ro și libris.ro

Cele cinci cărți recomandate sunt:

– Femei inteligente, relații sănătoase – Editura For You

– Ia-ți adio de la certuri – Editura For You

– Cele cinci limbaje ale iubirii – Editura Curtea veche

– Miniobiceiuri – Editura Publica

– Designing your life – Editura Publica

Recenziile ultimelor trei titluri menționate le găsești în Comoara din cărți.

2. Participă la evenimente online

Domeniul dezvoltării personale este unul înfloritor în această perioadă. Toate evenimentele s-au mutat în online, unele sunt gratuite, iar noi avem timpul necesar să ne ocupăm de autocunoaștere și evoluție personală.

Iată evenimentele viitoare pe care le recomand:

Poți să-ți vindeci viața – webinar gratuit cu Otilia Deac – Coach&Trainer acreditat internațional Louise Hay (www.otiliadeac.ro) – 9 mai, ora 13:00.

Perspective – webinar gratuit cu Andrea Filip, instructor Theta Healing (www.andreafilip.com) – 12 mai, ora 11:00.

Sesiuni gratuite de mentoring cu Loredana Latiș – Președinte Academia de Coaching din România (www.loredanalatis.ro) + minicursul „Setarea și îndeplinirea obiectivelor” – 13 mai, ora 19:00.

3. Alege filme de calitate

Eu prefer genurile dramă, romantic și motivaționale. Cele zece filme pe care le recomand sunt:

Schimbarea

Poți șă-ți vindeci viața

– Scrisoare către Dumnezeu

– Pay it forward

– August Rush

– P.S. I love you

– A walk to remember

– Miracol în celula 7

– Love on the Slopes

– The holiday

4. Învață ceva nou

Găsești online o grămadă de cursuri de dezvoltare personală, de travel, de marketing, educație financiară sau inteligență emoțională. Eu am profitat de accesul gratuit, pentru 30 de zile, pe platforma kiwimarketer.com, unde am descoperit cum stă treaba cu copywritingul și care sunt secretele marketingului făcut cu cap și coadă. Acum, accesul la cele peste 30 de cursuri este de doar 16 euro pe lună.

5. Intră în cele mai tari grupuri de facebook

Puterea comunității este recunoscută atât offline, cât și online, pe principiul spune-mi cu cine stai ca să-ți spun cine ești. De aceea îți recomand să faci parte din grupuri în care oamenii au interese comune cu ale tale, unde poți beneficia de resurse valoroase și sprijin în îndeplinirea unor obiective personale.

Recomand cu drag următoarele cinci grupuri de facebook:

Club de dezvoltare personală prin lectură – unde vei descoperi materiale de dezvoltare personală și un eveniment lunar dedicat cărții și discuțiilor libere pe diferite teme de interes. Este grupul pe care îl administrez, unde te aștept cu drag cu sugestii și recomandări.

– MS Club – grupul Mihaelei Stroe, unde săptămânal realizează un live pe diverse teme din sfera dezvoltării personale.

– Academia de Coaching salvează România – unde poți accesa serviciile gratuite ale unui coach.

– Dezvoltare personală pentru femei – Femeia independentă, grupul Danielei Irimia, autoarea cărții Femeia independentă.

– Ce le citim copiilor – comunitatea creată de Bianca Mereuță, unde cele mai valoroase cărți pentru cei mici își dau întâlnire, la prețuri promoționale.

6. Scrie

Scrie orice și oricând. Pune pe hârtie gânduri care nu-ți dau pace, cele mai mari frici, dar și mărețele visuri. Gândurile negative își pierd intensitatea în momentul în care le scrii, scrisul fiind o formă de eliberare cu beneficii recunoscute chiar și în caz de depresie sau anxietate. Iar în ceea ce privește dorințele tale arzătoare, odată exprimate au mai multe șanse de realizare.

Te îndemn să-ți faci o listă cu 100 de lucruri de făcut în viață, să-ți stabilești obiective pe termen scurt, mediu și lung și să treci la acțiune. Fie că scrii zilnic o filă din propriul jurnal sau o pagină din viitoarea ta carte, te îndemn să scrii. Poți să faci și diverse exerciții, cum ar fi 30 de zile de recunoștință sau poți răspunde, tot timp de 30 de zile, la întrebarea ,,Ce-mi doresc cu adevărat?”. La sfârșitul acestor exerciții vei dobândi garantat mai multă claritate, liniște și bucurie de a trăi.

7. Colorează

Cărțile de colorat pentru adulți sunt un instrument care ne aduce foarte ușor în momentul prezent, ne ajută să ne concentrăm atenția pe o activitate plăcută și să dobândim relaxarea pe care ne-o dorim.

8. Gătește

Cea mai gustoasă și sănătoasă mâncare este cea pregătită în casă. Nu trebuie să fii maestru bucătar pentru a pregăti rețete delicioase, trebuie doar să vrei, să-ți dai voie să improvizezi și să te inspiri dacă ești la început de drum. Dacă ai poftă de ceva dulce, îți recomand a mea rețetă de tort cu mere, pe care am pregătit-o în urmă cu câteva zile.

9. Fă curățenie generală

Dacă stăm în casă, avem timp să aruncăm un ochi în fiecare dulap, să dăruim ce nu folosim, să reorganizăm spațiul și să facem lună și bec peste tot. Soțul meu s-a apucat și a zugrăvit dormitorul și coridorul apartamentului, iar eu m-am ocupat de ordine și curățenie.

10. Intră în lumea handmade

Creativitatea nu ține cont de vârstă, și cu certitudinea omului care a încercat diverse tehnici de lucru, îți spun că vei fi extrem de încântat de realizările tale. Nu vreau să pornești cu ideea că nu te pricepi, așa cum facem majoritatea, doar dă-ți voie să experimentezi. Poți încerca tehnica șervețelului, a picturii pe sticlă, quilling sau pur si simplu să improvizezi cu materiale pe care le ai în casă. Eu m-am jucat și cu scoicile culese de pe malul mării și am transformat și niște căni banale în obiecte care transmit emoție pozitivă. Pentru mai multe idei, accesează categoria Creativitate.

11. Meditează

Pentru a opri tumultul gândurilor, meditațiile ghidate sunt o soluție inspirată. Vei dobândi liniște interioară, te vei conecta la vocea inimii și corpul tău se va relaxa. Încearcă această meditație și vei observa beneficiile.

12. Ascultă muzică de relaxare

Mare atenție la melodiile pe care le asculți, fără să-ți dai seama îți pot planta în subconștient credințe limitative și pot să-ți scadă nivelul de energie. Eu recomand muzica de relaxare, la care apelez tot mai des și atunci când scriu sau trebăluiesc prin casă. Îți las un video de pe YouTube și te îndemn să cauți acea muzică cu care tu rezonezi.

Ce să faci în casă? Aceasta este întrebarea la care consider că am răspuns onorabil prin cele 12 activități pentru oameni inteligenți.

Spor la treabă, multă inspirație și relaxare!