Femei versus bărbați

camasi elegante

Femeile și bărbații, două lumi paralele, un întreg colorat

El, vânător de clasă, vedere la distanță, un protector, e clar

Ea, miss eleganță, sensibilitate, mereu cu vorbă dulce în program

Trăiesc roza iubire, purtând celebri ochelari de cal

Iar când lentila se dezaburește, cad măști și cearta se ivește

Ți-ai aruncat hainele peste tot, mi-ar plăcea să fii mai ordonat.

Ai gura mare, mă toci non-stop, parcă ai fi soacră-mea

Și când vine vorba de ieșit în oraș, te-aștept trei ore să te îmbraci

Știu, tu oprești timpul în loc, sunt doar cinci minute, de fapt

Reproșezi schimbarea mea de atitudine, parcă nu mai sunt galant

Păi tu, draga mea, reușești mai mereu să-mi ridici tensiunea la pătrat.

Tu ai un singur sertăraș, dragul meu, îngust și ăla, ce să-ți fac

Eu sunt conectată cu tot ce există, de fapt, o bază de date ți-ai luat

Am al treilea ochi în ceafă, un al șaselea simț, ți-am mai explicat

Tu lustruiești mașina și pantofii de damă, asta doar dacă te-am rugat

Eu mă împiedic peste tot de haine și vase de spălat

În timp ce tu-ți faci plimbarea relaxat, eu alerg cu bigudiurile în cap

Oala cu sarmale e pe aragaz, mașina de rufe e în funcțiune

Copii dorm, asta dacă am și un dram de noroc, ce să-i fac

Călcătorul scoate aburi și bluza e gata de îmbrăcat

Întotdeauna și de rezervă, că doar mi-am luat un răsfățat,

A cărui veșnică întrebare e: ,,Eu, azi, cu ce mă îmbrac?”

Deschizi dulapul și descoperi un labirint, ești încurcat

Apelezi numărul de urgență și ești întotdeauna salvat

Ai hainele pe umeraș, în două minute te-ai și echipat

Ești la patru ace și rostești degajat: ,,Ești gata de plecare, draga mea?”

E un clișeu arogant de care m-am cam săturat

Eu am părul nefăcut și machiajul nefinisat

Știu, tot tu ești cel torturat, așteptarea e un adevărat calvar

Butonezi telefonul cu frenezie, e loc și de o melodie

Îmi pun bluza elegantă, fac o piruetă și m-am deșteptat

Pentru tine totul e ok, doar să te vezi plecat

Arunc o nouă privire în dulap și altă ținută îmbrac

Pantofii i-am reperat, un zâmbet larg, pe față, mi-am desenat

Sunt ca și scoasă din cutie, după o zi de ,,poezie”.

Un schimb de roluri am în plan, să fii femeie doar un an!


Articol pentru SuperBlog 2017.

Reclame

Stilul vestimentar – inspirație și alegere personală

Mama este modelul meu în viață, atât în ceea ce privește valorile după care mă ghidez cât și stilul simplu și elegant în ceea ce privește vestimentația.

De la ea am învățat să lupt pentru ce-mi doresc, ea m-a învățat să dăruiesc și să accept fiecare persoană exact așa cum este, pe ea am imitat-o de mică, chiar și atunci când am îndrăznit să-i încalț pantofii cu toc și am suferit o căzătură zdravănă, cu o piruetă după picioarele mesei din bucătărie și un cucui de care îmi amintesc și în ziua de azi.

Copiii își imită părinții, cel puțin până la vârsta la care vor cu orice preț să fie rebeli și încearcă să-și contureze propriul stil. Așa s-a întâmplat și în cazul meu, de mică am purtat rochițe și fustițe identice cu ale mamei mele, și cât de mândră eram, asta până când gusturile au început să difere și de atunci blugii au fost și încă sunt preferații mei.

prezentare1-2

Cred că nimic nu este mai comod decât o pereche de blugi și o bluză sau o cămașă, rar alegând să mai îmbrac și câte un costum, vara rochițe și fustițe colorate, iar la ocazii speciale preferatele mele sunt rochiile lungi din voal sau mătase, ce oferă o naturalețe și o eleganță în plus.

Multă vreme am preferat culorile închise, fiind o adolescentă plinuță, încercam cumva să maschez acest lucru, iar în ceea ce privește pantalonii, aceștia erau obligatoriu negri.

Cu timpul, silueta mea a devenit una normală, eu devenind mai deschisă, mai jovială, cu o mai mare încredere în mine și acest lucru s-a simțit și în vestimentația aleasă,  am început să mă îndrept spre culori, să îmi dau seama cam ce mă avantajează, ca și materiale și croială, conștientizând că…

Stilul vestimentar autentic are mai multe caracteristici:

1.   Este inspirat, nu copiat.

Dacă ne-am îmbrăca toți la fel, vă dați seama ce banali am fi și ce tristă ar arăta viața. Apoi, cred că fiecare avem ceva cu care să ne diferențiem, suntem unici și asta ar fi minunat să se vadă și în vestimentația noastră.

2.  Hainele se potrivesc siluetei noastre.

Degeaba ne dorim să ne îmbrăcăm și să arătăm ca X sau Y dacă forma corpului nostru este diferită și acele haine ne-ar dezavantaja, scoțând în evidență șolduri proeminente, un abdomen cu colăcei, niște umeri foarte lați sau un bust de care poate nu suntem foarte mulțumite.

De aceea este foarte important să alegem cu luciditate și inspirație hainele pe care le purtăm.

Eu mizez pe comoditate, pe haine care îmi permit să mă mișc, pe simplitate, brandul care se potrivește cel mai bine stilului meu este Tommy Hilfiger, piesa preferată pentru acest sezon fiind paltonul din fotografie, pe care-l pot purta cu o pereche de blugi (din cei mulți pe care îi am în șifonier), cămașa albă și poșeta roșie (de la același brand) și o pereche de botine Carinii.

2-3

3. Culorile ne avantajează.

În funcție de culoarea părului, de nuanța tenului, sunt culori care ne vin mai bine, care ne dau strălucire, sunt și culori care ne plac și pe care putem miza, însă cu băgare de seamă la combinațiile pe care le facem, pentru a nu cădea în extravaganță.

4. Încălțămintea este comodă.

Este un detaliu extrem de important, mai ales dacă vorbim despre persoane care se deplasează mult pe jos, așa ca și mine, dar și pentru aspect și impresia pe care o lăsăm purtând o  încălțăminte potrivită, cu un toc care să ne susțină frumos, fără a oferi imaginea unor ,,picioare tăiate”.

5. Ținuta se potrivește evenimentului sau locului în care o purtăm.

Este bine cunoscut faptul că ținuta se alege în funcție de locul în care mergem și că ce purtăm la job nu vom purta la un cocktail, iar ce vom purta într-un club nu merge pentru o nuntă sau un botez și ar fi bine să ținem cont de aceste aspecte, atât pentru a ne simți bine în pielea noastră cât și pentru a nu face notă discordantă, mai ales că sunt și evenimente care impun un anumit cod vestimentar.

Și indiferent unde vom merge și ce piese vestimentare alegem, să le purtăm cu atitudine, să strălucim și să scoatem la lumină toată frumusețea noastră interioară.

Articol pentru SuperBlog 2016.