Blogging creativ

Vine zăpada! Ce lipsește din garderoba ta?

Deși iubesc zăpada și magicul decor pe care îl pictează cu măiestrie, temperaturile scăzute îmi dau întotdeauna de furcă. Îmi dârdăie și dinții în gură uneori… mai că m-aș muta în Africa atunci când iarna se anunță grea.

Dar ce să vezi, vine Africa în România! Nu, nu e glumă, este vorba despre o nouă colegă de birou, care vine, mai în glumă, mai în serios, din țările calde. Am frisoane numai gândindu-mă cum se va adapta la iarna geroasă din frumoasa noastră patrie.

Dar ca o colegă bună ce sunt, am invitat-o la mine la un ceai cald și ceva dulce, povești nemuritoare și o sesiune de shopping online, menită să-i adapteze garderoba pentru anotimpul alb.

Primul sfat a fost să-și protejeze spatele de frig, sfat înțelept pe care eu însămi l-am primit de la bunica mea. În acest sens, am pus în coșul de cumpărături o geacă de iarnă, preț 239,9 lei.

Dacă n-ai grijă de cap e vai de picioare, iar dacă ți-e frig la picioare, s-ar putea să deranjezi rinichii din dotare. Așa că am ales o căciulă șic, o pereche de cizme de iarnă și botine elegante pentru birou. Cu un cost de 576.7 lei, am rezolvat și problema extremităților.

Ne-am pierdut printre accesorii… doar suntem femei, la ce putem visa? Colega mea a ales și o geantă casual, încăpătoare și colorată, care o duce cu gândul la Africa. Pentru 239,9 lei, de ce să nu facem legături cu căldura?

Cald este și în biroul în care ne desfășurăm activitatea, deci nu este nevoie să punem haine pe noi ca Baba Dochia, putem opta pentru cămăși și bluze elegante. Iată câteva ținute pe care le-am gândit pentru colega mea. O pereche de jeanși cu croială interesantă, perfecți pentru silueta sa, pe care îi poate purta cu cămașa albastră sau cu bluza în carouri, că tot se poartă carourile în acest sezon. Pentru acestea a mai scos din buzunar (card) încă 419,7 lei.

Două bluze elegante am mai pus în coș cât ai zice pește. Îmi place că a mea colegă e cochetă și deschisă la idei. Și prețurile sunt pe gustul ei… doar 279,8 lei pentru ambele.

Mi-a mărturisit că așteaptă cu încântare prima zăpadă, iar eu i-am promis solemn că facem un om de zăpadă cu nas de morcov. Până atunci, am pus în coș o rochie din tricot ornamentat cu oameni de zăpadă și motive de sărbători, la un preț excepțional, doar 99,9 lei.

Când a zărit bluzele din tricot a fost de-a dreptul cucerită. Drept să spun, aici am cam zăbovit. A fost greu să aleagă dintre atâtea modele și culori. Până la urmă ne-am oprit la două, pe care le va purta cu o pereche de blugi cu talie înaltă. Mizează pe căldură și confort atunci când mărșăluiește prin oraș, în postura de explorator sau cu multă treabă la orizont. Iată că am reușit să asortăm piese vestimentare în trend, fără să spargem al ei buget (291,7 lei).

Bugetul alocat a fost de 2000 lei, și am depășit doar cu 147,6 lei, achiziționând paisprezece piese vestimentare, ceea ce este foarte bine. Suntem femei cumpătate, știm exact ce vrem și de unde să facem cumpărături cu cap.

Peste câteva zile mă așteaptă o cină ca în Africa și parada modei în fața oglinzii!

Articol pentru SuperBlog – Proba propusă de Answear.

Blogging creativ

Stilul vestimentar – între trend și preferințe personale

Propriul stil vestimentar este cartea de vizită pe care o prezentăm când ieșim pe stradă, în fiecare zi la locul de muncă sau la evenimentele speciale pe care le onorăm cu prezența, lăsând o primă impresie care face diferența.

Hainele și accesoriile spun o poveste despre noi înșine, ne pot ajuta să emanăm eleganță sau ne pot duce foarte ușor în zona penibilului, atunci când ținem morțiș să fim în pas cu moda și alegem ținute care nu ne avantajează silueta sau nu sunt în armonie cu felul nostru de a fi.

Eu nu pun mare preț pe ce se poartă, ci pe testul suprem din fața oglinzii, dublat de starea de spirit pe care fiecare ținută mi-o oferă.

Nu am o siluetă perfectă, dar am învățat de-a lungul vremii să aleg cele mai potrivite culori și acele piese vestimentare care să ascundă unele imperfecțiuni.

În adolescența mea era moda colanților și a bluzelor din tricot, un stil care m-a prins cu adevărat, oferindu-mi confort și libertate de mișcare.

Nu am apreciat niciodată ținutele sport și cred că mai mult de două treninguri nu am purtat în viața mea, și alea în perioada liceului, alături de o pereche de adidași tare faini, pe care i-aș purta și în ziua de azi.

Pantofi sport pun în picioare atunci când plec la cumpărături cu rucsacul în spate, când aleg plimbarea cu bicicleta sau o partidă de tenis de câmp alături de soțul meu.

Am o pasiune aparte pentru încălțămintea din piele naturală, fiind posesoarea unei colecții impresionante care sporește în fiecare sezon.

Stilul meu vestimentar este unul autentic, bazat pe trei piloni importanți: simplitate, eleganță, confort.

Iată ce apreciez cu adevărat când vine vorba despre vestimentația pentru diferite ocazii.

Ținute casual

Stilul casual este cel care mă definește perfect, bazându-mă pe blugii cei de toate zilele.

Consider că pot fi oricând sexy purtând o pereche de blugi cu talie înaltă și o cămașă, atitudinea fiind cea care face cu adevărat diferența.

Ținute office

Pentru birou aleg costume, pantaloni eleganți și cămăși cu gulere mari sau volane, extrem de feminine, aflate în trend în acest sezon, alături de paltoanele în carouri, care m-au cucerit de-a dreptul.

Ținute elegante

Când vine vorba despre ocazii speciale, optez pentru o rochie din materiale fluide, simplă și elegantă, alături de accesorii care să-i ofere strălucire.

Îmi plac foarte mult și salopetele, pe cea din imagine aș purta-o cu plăcere la un cocktail sau chiar la un botez.

Datorită materialului, a acelor pliuri și a stilului, rochia neagră îmi aduce aminte de cea pe care am purtat-o în ziua nunții. Această rochie este una pe care o iau în calcul pentru petrecerea de revelion, mulându-se perfect pe stilul meu vestimentar.

Indiferent de ocazie, dragile mele cititoare, vă recomand să treceți fiecare piesă vestimentară prin filtrul propriei personalități, mizând pe calitate și eleganță.

Articol pentru SuperBlog – Proba propusă de Answear.

Blogging creativ

MODA prin ochii mei + TENDINȚE

Moda nu este precum un tapet tras la indigo de pe peretele din living. Tendințele se cer a fi adaptate propriului stil vestimentar, ținând cont de siluetă, vârstă, personalitate, momentul zilei sau eveniment.

answear

Primele noțiuni despre modă le-am învățat, culmea, de la bunica mea, care, în fiecare duminică, înainte de a pleca la Biserică, se așeza în fața oglinzii și își potrivea ținuta. De la ea am deprins atenția pentru detalii, combinarea atentă a culorilor și un strop de eleganță.

Mama mi-a predat lecția simplității, preocupându-se să aleg ținute care să mă pună în valoare și cele mai calitative accesorii. Datorită ei am dezvoltat o dragoste aparte pentru rochiile din materiale fluide și pentru culoarea mov. Ea mi-a lăsat moștenire pasiunea pentru încălțăminte, având grijă să puncteze faptul că, indiferent de model, sandalele, pantofii, cizmele sau botinele de damă trebuie să fie de cea mai bună calitate, de preferat din piele naturală.

Mi-am desăvârșit stilul vestimentar probând, analizând și concluzionând ce mi se potrivește și ce nu.

Nu îmi plac deloc hainele din piele și nici majoritatea articolelor din dantelă. Nu aș combina niciodată un top din dantelă cu o fustă sau pantaloni din piele, așa cum destul de des vedem pe stradă sau în revistele de specialitate. Pielea și dantela nu mi se par deloc sexy, ci din contră, mă duc cu gândul în direcția opusă. E dark zone pentru mine.

Dar să trecem în zona luminoasă, să vedem care sunt tendințele acestui sezon și ce v-aș recomanda eu.

Tendințele sezonului toamnă-iarnă

Dragile mele cititoare, se poartă carourile și avem de ales dintr-o paletă largă de articole vestimentare care ne duc cu gândul la anii de școală. Dacă fustele și pantalonii în carouri nu cred că mi se potrivesc, când vine vorba de paltoane situația se schimbă. Am găsit câteva articole șic și vi le prezint și vouă.

paltoane carouri

Sunt în trend și cămășile cu volane și cele cu gulere mari, extrem de feminine și romantice, potrivite pentru femeile care vor să emane delicatețe și eleganță. Aceste cămăși sunt superbe și se pliază perfect pe stilul meu vestimentar.

camasi

Când vine vorba de blugii cei de toate zilele, moda ne poartă prin anii ’90, în trend fiind acei pantaloni cu croială dreaptă și talie înaltă, care promit să subțieze silueta și să ofere căldură în zona mijlocului. Frigul a început să-și facă simțită prezența, așa că blugi să fie…

blugi talie inalta

Nicio șansă să uităm de genți, doar în ele se ascunde lumea unei femei, nu-i așa? Și pentru ca universul femeii estre extrem de bogat, geanta de damă trebuie să fie mare. Gențile de dimensiuni mari sunt pasiunea mea vinovată. Ce să fac, fiecare cu durerea sa. Așa ,,dureri” aș tot vrea…

Ce mai tura-vura, moda prin ochii mei arată chiar așa:

Must have: propriul stil vestimentar

Obligatoriu: un articol vestimentar tradițional

Dragoste pentru autenticitate

Armonie prin simplitate

În final, dacă ar fi să ofer câteva sfaturi, ar suna chiar așa:

  • Consultă oglinda atunci când te îmbraci. Ea este cel mai sincer consultant vestimentar, nu minte niciodată.

  • Pune în garderoba ta măcar un articol vestimentar care să-ți arate originile. O ie o poți purta cu ocazia sărbătorii naționale, a serbărilor câmpenești sau atunci când sufletul tău o cere.

  • Nu încerca să imiți, să copiezi, să te înscrii în tipare. Adu-ți aminte că autenticitatea are valoare inestimabilă. Fii unică și specială, draga mea!

  • Când crezi că este prea puțin adaugă o pată de culoare, iar când crezi că este prea mult, scoateee…

Pomul de Crăciun stă în suport, nu umblă pe stradă, nu uita!


Articol scris pentru SuperBlog – Proba propusă de Answear.