Blogging creativ

Un colțar și multe vise

Ne-am trezit, într-o zi, visând cu ochii deschiși la un loc al nostru, un loc pentru inima mea visătoare, pe care să-l decorez după bunul plac, unde să am liniștea și confortul necesare unui om care unește, precum într-un dans, cuvinte și emoții.

Un colțar și multe vise

Așa se poate exprima, în puține cuvinte, începutul unei aventuri, în noul nostru apartament de la etajul doi, locul pe care urma să-l numim acasă. Spațiul părea imens în marea sa goliciune, doar un colțar stingher ne făcea cu ochiul din luminosul living. Între mine și el a fost dragoste la prima vedere și când o femeie iubește ceva devine instant proprietate personală. După ce l-am cumpărat, ne-am socotit îndelung dacă intră pe ușă…și a intrat. S-a instalat precum un rege și de atunci ne-a susținut greutatea zi și noapte, ne-a simțit starea de oboseală și clipele de relaxare la care și-a adus contribuția de nenumărate ori.

Foto arhiva personală

Deasupra lui și-a găsit loc de cinste o mică bibliotecă cu cărți din sfera dezvoltării personale și business, câteva obiecte decorative și o minge de baschet, o amprentă masculină care recunosc că m-a cam scos din pepeni la început, mai ales din cauza amplasamentului ,,artistic” (în vârful unei vaze). Dar mi-am dat imediat seama că face legătura indestructibilă dintre yin și yang și am lăsat-o la loc de cinste.

În jurul acestui colțar ne-am creat un colț de suflet, al nostru cămin, un loc de meditație și relaxare, dar și de creație și autocunoaștere. Aici mă las prinsă în mrejele unei cărți bune sau ghidată de muza care mă ajută să pun pe hârtie cuvinte care ating inimi. Aici servesc ceva dulce și, mai nou, cu laptopul în brațe, fac noi planuri de amenajare.

Nu, nu renunț la colțarul meu, sunt sigură că mai poate face parte din poveste încă câțiva ani, însă atunci când ne vom despărți, știu sigur unde voi căuta o canapea pe măsura sa. De curând am descoperit universul FAVI.ro – cel mai mare motor de căutare mobilă și decorațiuni din România – și am fost instant cucerită.

Femeile inteligente nu refuză invitația de a naviga printre sute de mii de produse, de la peste 200 de magazine. Am dreptate când compar experiența cu un festin, nu-i așa? Întotdeauna va fi ceva de îmbunătățit în magicul tău cămin. Și să știi că nici nu trebuie să investești mult, schimbi lustra, mocheta, perdelele, și o nouă energie va pune stăpânire pe casa ta.

În ceea ce mă privește, aș mai adăuga și vreo două tablouri care să însuflețească pereții palizi și goi. A, și încă ceva, ceva la care visez de mult timp, un balansoar în care să-mi liniștesc mintea după o zi agitată, cu o cană de ceai de tei în mână și o carte bună. Mă și văd legănându-mă lin, în timp ce admir decorul strălucitor pe care artista iarnă îl pictează magistral. Un astfel de balansoar poate fi un cadou deosebit cu ocazia sărbătorilor de iarnă, mai ales pentru cei care îl pot așeza în fața unui șemineu.

Sunt absolut sigură că în acest balansoar voi petrece multe seri de poveste, mai ales că în curând vom fi trei…

Surse foto: FAVI.ro și arhiva personală.

Articol pentru SuperBlog 2020.

Blogging creativ

Depozit-online.ro – Universul materialelor de construcții

Viața presupune mișcare și evoluție continuă, iar noi suntem datori să ținem pasul cu schimbarea.

Este bine cunoscut faptul că primăvara natura revine la viață și odată cu ea și visurile noastre înfloresc, vocea inimii îndemnându-ne să facem primii pași pentru a le transforma într-o frumoasă realitate.

Fie că vorbim de casa în care locuim și de curtea care o înconjoară sau de casa din visurile noastre, acum este momentul să trecem la acțiune.

Cine locuiește la casă știe că în fiecare an se găsește ceva de renovat, de schimbat, de îmbunătățit, de meșterit.

Și pentru că trăim în secolul vitezei și ziua parcă nu mai are 24 de ore, timpul fiind mereu insuficient pentru câte avem de realizat, varianta cumpărăturile online devine cea mai accesibilă, chiar și când vorbim de materiale de construcții.

14690957_1507989565894971_5575388765661006512_n

Nu mai trebuie să ne plimbăm prin depozite și magazine, să analizăm produse și să facem calcule complicate, acum totul este la un click distanță, pe depozit-online.ro găsești tot ce ai nevoie, oferte pentru toate gusturile, imaginile vorbesc de la sine, prețurile sunt atractive, livrarea se face rapid și în siguranță, la costuri rezonabile, fie prin curier, fie prin rețeaua de distribuție proprie a depozitului, iar cumpărătorul este mereu surprins cu promoții și cadouri în produse, precum și cu vouchere cadou, iar plata se poate face și în rate fără dobândă.

Prezentare1 (2)

13 (2)

Din intimitatea propriului cămin poți analiza oferta variată a depozitului, navigând printre materiale de construcții, instalații și obiecte sanitare, unelte sau scule, găsind aici tot ce ai nevoie pentru a da o nouă față casei și grădinii tale, fie că te bazezi pe meșteri pricepuți sau îndrăznești să pornești un proiect de tipul do it yourself.

12 (2)

14 (2)

Chiar și când vine vorba de a ridica o casă din temelii, magazinului online se ridică la nivelul așteptărilor, programul de custodie marfă îți asigură aceleași prețuri pe toată perioada contractului, fără costuri suplimentare pentru depozitare și păstrare, iar oferta la cărămidă este pentru toate buzunarele.

15 (2)

Beneficiind de asistență de specialitate, tot ce trebuie să faci este să te hotărăști ce-ți dorești și să plasezi produsele în coșul de cumpărături, fără teamă, pentru că ai 14 zile drept de retur, o garanție care crește gradul de siguranță al cumpărăturilor de pe depozit-online.ro, asigurând, totodată, un standard ridicat al produselor comercializate, conformitate și servicii de livrare de cea mai bună calitate.

Cumpără în siguranță, cei opt ani de activitate îi recomandă!

12 (3)

Blogging creativ

CASA DE VIS!

Fiecare femeie aspira sa imbrace rochia de mireasa, fiecare femeie se viseaza mama si fiecare femeie isi doreste casa ei de vis, acel cuibusor in care sa fie autentica, unde sa petreaca momente unice alaturi de cei dragi, acel loc care sa-i confere siguranta si confort, un spatiu cald si primitor care sa-i reflecte personalitatea.

Este anotimpul renasterii, momentul in care natura ne invita sa fim partasi la procesul de creatie, sa ne reinventam si sa ne transformam visele intr-o frumoasa realitate.

Este momentul schimbarii, reflectat atat de frumos in imensul de culoare regasit in natura, ce ne indeamna sa aducem un aer proaspat atat propriei infatisari, cat si casei noastra.

Suntem interconectati, influentam si suntem la randul nostru influentati, suntem energie si avem nevoie de acel spatiu in care sa ne umplem rezervoarele, in care sa ne linistim, sa ne regasim, sa fim inconjurati de iubire si de energie pozitiva, iar casa ne ofera toate aceste lucruri, prin ceea ce reprezinta pentru noi, prin felul in care alegem sa o decoram, prin culorile si texturile alese.

Iar de la vis pana la realizarea lui nu mai este decat un pas, atunci cand ai la indemana specialistul de  care ai nevoie, iar pentru mine ajutorul vine intotdeauna de la DIEGO.

DIEGO ROMANIA - foto

M-am pierdut in click-uri, in culori si forme, imi doresc perdele, draperii si un covor pentru living, prin care voi da o noua fata spatiului meu de vis. Nu sunt 100% hotarata, dar nu-mi fac griji, specialistii din magazinul Diego ma vor sfatui pentru a alege ceea ce este mai potrivit pentru casa mea, tinand cont de stilul mobilierului si de culorile deja existente in locuinta si toate acestea se vor intampla savurand o cafea aromata.

perdele

Universul perdelelor m-a cucerit, prima perdea din imagine este atat de fina si de eleganta, iar in cateva zile va fi la geamul dormitorului meu, surfilata direct in magazin, fara drumuri la croitorie si costuri suplimentare.

Dintre perdelele de mai sus voi alege si pentru living, alaturi de una dintre aceste draperii, fara sa-mi fac griji pentru calcat, acesta fiind un alt serviciu oferit gratuit in magazin.

Prezentare1jdshfiuhewr9yf6r4y2y6f7u438rfk-05ș

Si pentru ca am cardul de fidelitate si beneficiez lunar de promotii speciale o sa-mi satisfac toate dorintele, iar acum o sa aleg si unul dintre aceste minunatii de covoare moderne.

ddddd

,,Deseneaza-ti viata in culorile preferate. Sta in puterea ta!” este motto-ul  meu, care se potriveste de minune in acest context.

diego_RO-300x101

Articol pentru Spring SuperBlog 2016.