Se ridică cortina, lumina zorilor lasă la vedere scena obișnuită a vieții. Rând pe rând, jucându-și rolul cu pricepere și încântare, ies pe scenă cele cinci simțuri. Spectator privilegiat la spectacolul vieții este bineînțeles omul, acest călător neobosit în căutarea misiunii personale.
Văzul: Fără mine, lumea ar fi lipsită de esență și culoare, individul ar fi o pradă sigură în jungla vieții, iar ochii omului iubit nu ar mai oglindi niciodată dragostea. Știm cu toții că ochii sunt oglinda sufletului, iar capacitatea lor de a cuprinde lumea și de a o transforma într-o comoară interioară este de neegalat.
Auzul: Ciripitul păsărelelor, curcubeul de acorduri muzicale, ploaia și valurile mării, bătăile inimii unui copil și vocea omului iubit ar fi scene mute dacă eu nu mi-aș îndeplini misiunea de receptor al sunetului vieții. Poate că auzul nu îmbracă cea mai strălucitoare haină, dar are capacitatea de a răsfăța omul modern și ocupat, bifând și performanța de a pune pe pauză vocea critică ce-și are cuibul în fiecare cap.
Mirosul: Parfumul florilor multicolore ar fi doar subiect de basm în absența mea, iar jocul seducției ar fi mult mai sărac. Știm prea bine că mirosul este captivant, poate produce ,,victime” instant.
Gustul: Curcubeu pe cerul gurii ar fi o expresie lipsită de esență dacă eu nu aș exista. Degustarea preparatelor culinare, una dintre marile bucurii ale fiecărei zile, ar dispărea pentru totdeauna, iar reunirea oamenilor dragi în jurul unei mese nu și-ar mai găsi rostul.
Simțul tactil: Atingerea se manifestă precum fulgerul pe cer, produce artificii interioare. Poate transforma nisipul mișcător în roci nemuritoare. Oamenii pasionați și cei îndrăgostiți îi cunosc puterea.
Cele cinci simțuri oferă un spectacol magistral în decorul roz al vieții, însă când intră în scenă griul, primul actor care-și dorește evadarea este văzul. Apare dorința spectatorului de a închide ochii, de a se refugia în comoara de amintiri adunată în suflet sau în visare.
Fie că recunoaștem sau nu, fiecare călător are momente în care este orb pe calea vieții, iar buclele întâlnite pe traseu nu fac decât să ne aducă în atenție noi străduțe de explorat, să ne provoace să aruncăm ochelarii fumurii pe care îi purtăm pe nas și să căutăm curcubeie.
Cu văzul ieșit din scenă, rolul principal este atribuit de cel care face urechile să vibreze sau să caute lumea muților în care să se refugieze. Auzul poate fi înșelător, cuvintele pot fi viclene, sunetele pot purta măști pe care doar ochii inimii sunt pregătiți să le detecteze.
Mirosul și gustul te pot ameți și îmbăta, dau dependență și trebuie tratate cu prudență. Poate doar mirosul bebelușilor ar trebui urcat pe un piedestal, în rest e doar gramaj bine calculat și uneori o doză de hazard.
Până și atingerile pot fi înșelătoare, atât de intime, ispititoare, uneori glaciare, cu mesaje cutremurătoare. Lasă în urmă ruine sau magie creată în destine.
Iar când se lasă cortina și cele cinci simțuri sunt adormite, se aude o voce diferită, suavă…
Intuiția: Mi se spune al șaselea simț și bat la porți închise zi de zi, tumultul vieții mă reduce la tăcere, iar când am ocazia desenez curcubeie. Mesajul meu este bucuria, singura cale pe care se atinge împlinirea.
Povestire creată pentru S.I.M.T.
Imagine articol Pixabay.com
Colţ de suflet 