Buchet de inspiraţie, Comoara din cărţi

Magia ordinii

Ei bine, am trecut și de Blue Monday, iar statisticile spun că majoritatea obiectivelor pe care le-am stabilit pentru acest an sunt deja date uitării. Ne lăsăm prinși în tumultul vieții și nici nu observăm cum trece timpul. Ne simțim obosiți și ne refugiem în propriul cămin pentru clipe de liniște și relaxare. Doar că uneori nici aici nu ne simțim în largul nostru, pentru simplul motiv că dezordinea este la ea acasă. Dar nu vreau să ne plângem de milă, chiar dacă și eu aș putea să o fac, deoarece zac pe masa mea din bucătărie și în vreo două colțuri din casă lucruri care nu-și au locul acolo. Dar cred că este mai bine să ne concentrăm atenția pe ,,Magia ordinii” și să vedem ce va ieși.

Prietena mea dragă mi-a făcut cadou cartea ,,Magia ordinii” acum mai bine de doi ani, dacă nu mă înșel, probabil pentru că mă tot plângeam de haosul pe care îl am în jurul meu. Mărturisesc că am citit cartea scrisă de Marie Kondo pe nerăsuflate, mi s-a părut ca o poveste prin care ordinea se poate instala ușor și firesc în orice casă. Ei bine, doar că ea nu se instalează ca prin minune, fiind nevoie de decizie și acțiune, așa că a mai trecut ceva timp până să mă pun pe treabă și să fac revoluție în dulap.

Recunosc, nu mă despart ușor de lucrurile mele, țin foarte mult la orice obiect, dar sunt și o fire practică, drept pentru care nu am foarte multe lucruri etalate prin casă, iar pentru a ține un spațiu aerisit (când văd multe lucruri simt că mă sufoc), am ales o mobilă fără etajere (am desenat-o eu, de fapt), singurele fiind la bibliotecă, tocmai pentru a nu avea spațiu în care să depozităm lucruri fără rost și loc. Ele sunt prin dulapuri și sertare, să nu credeți că nu sunt, doar că așa m-am salvat de ,,sufocare” și de dezordinea vizibilă. S-ar putea spune că am ascuns mizeria sub preș, și într-o oarecare măsură așa este, dacă mă iau după faptul că ni s-a întâmplat de câteva ori să căutăm lucruri și să nu le mai găsim în veci, de parcă o gaură neagră ar exista și le-a înghițit. Sunt absolut convinsă că le-a înghițit dezordinea, iar felul nostru împrăștiat de a le depozita este problema.

Mi-am amintit acum de o vorbă a tatălui meu, care, atunci când aranja în magazie lemnele tăiate pentru iarnă, spunea că fiecare lemn are locul lui. Cu atât mai mult, fiecare obiect din casă ar trebui să aibă locul lui, iar noi să ne asumăm sarcina de a-l depozita doar acolo. Doamne, cât s-ar simplifica viața noastră dacă am face doar asta.

Reguli din ,,Magia ordinii”

Dacă și tu faci ordine și peste două zile haosul este din nou instalat, sfaturile din carte s-ar putea să-ți aducă claritatea de care ai nevoie pentru a avea un cămin în care să-ți fie drag să te întorci în fiecare zi. Însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple, mai ales dacă există atașamente emoționale și dificultatea de a renunța la lucruri. Da, va trebui să renunți la lucruri, să înveți să le depozitezi cu cap și să le pui la loc după utilizare, altfel te vei învârti în cerc și haosul va fi omniprezent.

Principalele reguli pe care Marie Kondo le recomandă pentru o locuință ordonată și cu energie pozitivă sunt:

– sortează în funcție de categorie, nu de locul în care păstrezi lucrurile

Regula este să aduni într-un loc, de exemplu pe parchet, toate obiectele dintr-o categorie și să începi să selectezi ce păstrezi, ce se poate dona și ce arunci. În acest fel vei observa cât de multe obiecte deții și de câte ai nevoie de fapt, fără riscul de a mai exista prin colțuri ale casei alte obiecte pe care nu le utilizezi niciodată.

– descoperă ce simți cu privire la fiecare obiect

Regula magică este să-ți dai seama dacă obiectele pe care le deții îți dau o energie bună. Sugestia este să le atingi, să le ții în mâini și să te întrebi dacă îți aduc bucurie, iar în acest fel îți va fi mult mai clar ce să păstrezi și la ce să renunți.

– urmează categoriile în ordinea corectă

Regula este să începi cu ce este mai ușor și să termini cu obiectele cu valoare sentimentală. Marie Kondo ne recomandă să începem cu piesele vestimentare, să continuăm cu cărțile, obiectele diverse și abia la final să ne îndreptăm atenția spre cadouri, suvenire și fotografii.

Mărturisesc că, din revoluția mea prin șifonier a rezultat un pat matrimonial plin cu haine. Nu mi-aș fi imaginat că am atât de multe și dacă mărturisesc că mai sunt poate pe jumătate atâtea și la casa de la țară, nu prea e de bine, mai ales că erau multe pe care nu le purtasem de ceva timp și unele de care efectiv uitasem. Deci, revoluția a fost de bun augur, a făcut lumină, deși sunt conștientă acum, la vreo opt luni de la momentul în care am ales să mizez pe ,,Magia ordinii”, că aș fi putut renunța la mai multe, drept pentru care aș putea să reiau exercițiul.

Mi-a fost ușor cu pantofii și gențile, căci nu sunt pasionată, îmi cumpăr cu măsură, exact atât cât am nevoie. În schimb, mi-a fost extrem de greu cu cărțile, căci pe ele le iubesc, dar tot am ales să dăruiesc câteva, să pun la donații mai multe, iar de aruncat nici nu poate fi vorba.

– stabilește un loc pentru fiecare lucru

Această regulă poate fi una ușoară atunci când mizăm pe ,,Magia ordinii”, mai greu este însă să punem lucrurile la loc după ce le folosim. Aici fiind marea problemă a celor mai mulți dintre noi, pe lângă faptul că ne este greu să renunțăm la lucrurile pe care nu le folosim sau care nu ne aduc bucurie. Dar Marie Kondo ne oferă numeroase sfaturi cu privire la depozitare, la modul în care să ne așezăm hainele în șifonier și la rutina de zi cu zi din propriul cămin.

Pot să spun că această carte este una extrem de valoroasă, care oferă sfaturi demne de luat în seamă, care nu ne vor ajuta doar să menținem ordinea în casă, ci și în propria viață, pentru că mediul ne influențează starea, iar ordinea ne-ar putea aduce mai multă claritate și oportunități de dezvoltare.

Imagini articol arhiva personală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s