Blogging creativ

Canapelele Biano – alegeri inspirate pentru living și birou

Alegerea canapelei din living nu este deloc o treabă ușoară, asta pentru că în jurul ei se construiește totul, ea este vedeta. Vorbesc din proprie experiență, canapeaua fiind prima piesă de mobilier pe care am ales-o pentru apartament. Mi-a făcut cu ochiul și nu am putut să-i rezist. Desigur, acum nu aș recomanda o astfel de abordare, ci aș sugera o analiză mai în amănunt, pentru că este o investiție pe termen lung, iar simțul estetic este doar un criteriu, calitatea materialelor, funcționalitatea și durabilitatea putând face mult mai clar diferența.

Sfaturi pentru alegerea canapelei

– în cazul unui apartament, recomand întotdeauna alegerea unei canapele extensibile, pentru simplul motiv că spațiul este redus și va fi de un real ajutor atunci când cei dragi vor veni în vizită;

– când vorbim despre familiile cu copii, sugerez să se opteze pentru canapele închise la culoare, pentru a masca petele inevitabile de mâncare;

– dacă în casă există animale de companie, recomandarea mea este să alegeți canapele cu țesătură în detrimentul celor din piele ecologică, cele din urmă fiind mai sensibile la zgârieturi;

– alegeți canapele confortabile;

– țineți cont de propriul stil în alegerea canapelei;

– nu vă fie teamă să alegeți canapele în culori vibrante;

– analizați ofertele de pe piață și nu alegeți canapeaua luând în considerare doar simțul estetic;

– calitatea materialelor contează, se va reflecta în preț, dar nu uitați că este o investiție pe termen lung.

Invitația mea este să accesați site-ul Biano.ro și să vă pierdeți printre modele, culori și forme. Biano Studio (instrumentul minune pus la dispoziție pe site) este de un real ajutor pentru a alătura piesele de mobilier preferate și a crea planul de amenajare potrivit pentru fiecare.

Imagine Biano.ro

Colțar modern pentru living spațios

În cazul unui living spațios, variantele de amenajare sunt multiple, existând poate doar dilema dacă alegem o canapea extensibilă sau un colțar. Eu aș merge pe a doua variantă, mi se pare o opțiune mult mai avantajoasă și mai confortabilă.

Colțarul este piesa de mobilier ideală pentru familiile cu copii, pentru familiile numeroase și pentru cei care iubesc să le fie casa plină cu musafiri, care se adună împreună pentru un derby sau un film bun.

Când membrii familiei se întorc acasă după o zi plină, își vor găsi cu toții un loc comod pe colțarul confortabil și generos. Dacă acesta este elegant, se întreține ușor și are și un spațiu de depozitare, devine instant regele din dotare.

Imagine Biano.ro

Canapea extensibilă pentru living cochet

Trebuie să menționez de la început că un living micuț poate fi confortabil și cochet. Este nevoie să fim mult mai atenți la alegerea pieselor de mobilier și totul va arăta perfect.

O canapea extensibilă se impune de la început, iar cea din imagine pe mine m-a cucerit. Dacă îi alăturăm o măsuță rotundă pentru cafea, o lampă de podea și un raft mic pentru cărțile care ne plac, spațiul va fi folosit cu cap, iar eleganța va radia.

Canapea Biano pentru birou în stil vintage

Canapeaua și fotoliile vintage alese sunt superbe, dau un aer nobil încăperii și sunt bineînțeles comode. Biroul generos, măsuța pentru cafea, biblioteca și lampa de podea vin în completare pentru a crea un spațiu elegant și funcțional.

În acest fel, biroul se transformă radical, devine cald și primitor, oferind toate condițiile pentru întâlniri de afaceri la nivel înalt și pentru o muncă făcută cu drag.

Canapelele Biano au prestanță, vin la pachet cu confort și eleganță!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s