Comoara din cărţi

Tu cunoști REGULA DE AUR a vieții?

Trăim într-o lume cu nenumărate reguli. Pe unele le respectăm fără obiecție, iar pe altele le încălcăm în mod repetat. Încă din copilărie suntem bombardați cu reguli și interdicții de tot felul, iar cel mai rostit cuvânt pe care îl aude orice copil pare să fie NU. Nu ai voie, nu face asta, nu e bine. Dar ce este cu adevărat bine? Cine stabilește asta?

Este bine să ne lăsăm ghidați de propriul suflet, să ne cunoaștem valorile și să nu permitem nimănui să ni le încalce sau să ne călcăm chiar noi pe principiile sănătoase de viață pentru a mulțumi pe altcineva.

Și totuși, există o REGULĂ DE AUR A VIEȚII, una pe care, sub diverse exprimări, o propovăduiesc toate religiile lumi. Are în centrul său binele, binele tău și al aproapelui, este una simplă, dar, uneori, extrem de greu de respectat în goana acestei lumi, atunci când ne lăsăm ghidați de falsul sine și de dorința de posesiune și statut social.

Însă, înainte de orice, regula de aur se cere a fi integrată de părinți, care sunt întotdeauna un exemplu de urmat pentru ai lor copii.

Regula de aur

Regula de aur este și o carte din portofoliul Cartemma, una care are misiunea de a atinge inimile celor mari și ale celor mici, de a aduce conștientizare și de a ne determina să facem apel la empatie.

Dialogul pe care personajul din această carte îl poartă cu bunicul său este unul înduioșător, unul care ne arată cât de simple pot fi lucrurile atunci când reușim să ne punem în locul celor de lângă noi, când alegem să le înțelegem trăirile, să nu judecăm și să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne onora și sprijini aproapele.

În preajma Sfintelor Sărbători, vă recomand cu căldură să le citiți celor mici această carte. Să puneți întrebări revelatoare și să mizați pe fapte bune în fiecare zi. Și nu uitați, o fată bună poate fi și un zâmbet oferit, o îmbrățișare și un cuvânt de încurajare.

Regula de aur a vieții funcționează cu combustibilul iubirii, iar acest combustibil se află în fiecare dintre noi!

Imagine carte arhiva personală, imagine articol Canva.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s