Comoara din cărţi

Șapte săptămâni de autoterapie

Te confrunți cu diverse obstacole pe calea vieții de zi cu zi? Există o discrepanță între viața visată și realitatea ta zilnică? Simți că ți se scurge energia și te îndepărtezi de obiectivele stabilite?

Dacă ai răspuns ,,DA” la aceste întrebări, îți propun fie să apelezi la un coach sau psihoterapeut, fie să începi un amplu proces de autoanaliză și reinventare personală. Dacă alegi cea de-a doua variantă, îți recomand să iei drept camarad în procesul autocunoașterii și al evoluției personale cartea ,,Șapte săptămâni de autoterapie”, un ghid conceput de Dr. Rodrigo Gutiérrez Díaz, publicat la Editura Philobia.

Șapte săptămâni de autoterapie

Înainte de orice, autoterapia presupune sinceritate și acceptare totală, efort conștient și deschidere spre schimbare. Căci, așa cum bine știm, starea de bine și împlinirea nu sunt cadouri pe care le primim, ci aspecte ale vieții pe care le construim prin practică zilnică. Iar cartea de față propune un proces gândit pe o perioadă de șapte săptămâni, prezentând cazuri concrete în care cititorii se pot regăsi, precum și exerciții menite să aducă claritate și deschidere spre noi perspective.

Cartea ,,Șapte săptămâni de autoterapie” tratează următoarele subiecte:

– Săptămâna 1: Consolidarea și creșterea stimei de sine

– Săptămâna 2: Analizarea și îmbunătățirea relațiilor personale; ruperea legăturilor de dependență

– Săptămâna 3: Acceptarea schimbărilor inerente

– Săptămâna 4: Combaterea anxietății

– Săptămâna 5: Asumarea adevăratelor valori

– Săptămâna 6: Stabilirea obiectivelor

– Săptămâna 7: Bucuria pe care o dobândim atunci când trăim în prezent

Creșterea stimei de sine

,,Persoanele care au o stimă de sine scăzută au tendința să se trateze foarte dur, fiind, în același timp tolerante, empatice și înțelegătoare cu cei din jur, cărora le găsesc calități extraordinare sau competențe și talente ieșite din comun, pe ele considerându-se, în schimb, pline de defecte, de handicapuri și de limite.”

Fără încredere în forțele proprii și fără credința că merită tot ce este mai bun, ființa umană nu poate trăi viața ca pe o expresie a fericirii. De aceea, stima de sine reprezintă piatra de temelie a unei vieți împlinite, iar consolidarea acesteia cade în sarcina fiecărui individ.

,,A venit momentul să ne plasăm pe o poziție de egalitate cu ceilalți și să ne dorim ceea ce le dorim și lor. Doar așa ne vom putea trata în mod corespunzător.”

Ruperea legăturilor de dependență

,,Când simte că îi este frică, ființa umană caută siguranța. Iar dacă nu o găsește în sine, o caută în alte părți. Senzația de siguranță pe care o putem obține din exterior nu este una autentică și nu rezolvă niciodată problema reală. Impresia de siguranță este efemeră, astfel că simțim nevoia să o reînnoim permanent. Prin urmare, generează dependență.”

Relațiile de dependență sunt precum niște lanțuri care ne reduc semnificativ spațiul de manifestare, ne cenzurează și ne împiedică să fim cine suntem cu adevărat. Iar rezolvarea este cât se poate de evidentă, să nu mai căutăm confirmarea și siguranța în persoanele din jurul nostru, ci să ne dăm credit și să mizăm pe libertate în manifestare.

Asumarea adevăratelor valori

Identificarea propriilor valori și trăirea unei vieți în conformitate cu acestea reprezintă cheia care deschide universul armoniei interioare și exterioare.

,,Să ne gândim puțin: dacă ne-ar mai rămâne doar un an de trăit, ce schimbări am face? Unde ne-am dori să ne aflăm? Ne-ar plăcea să ne ocupăm de lucruri total diferite față de cele de acum? Dacă da, atunci înseamnă că ceva nu funcționează. Încearcă să îți treci în revistă valorile și prioritățile ca și cum ai mai avea doar un an de trăit. Acest exercițiu îți va oferi perspectiva de care ai nevoie ca să te eliberezi de valorile parazite și să fii autentic.”

Cartea ,,Șapte săptămâni de autoterapie” poate reprezenta punctul de plecare, iar practica zilnică va fi revelatoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s