Blogging creativ

Negociat.ro – shopping online la cel mai bun preț

Datorită vremurilor pe care le trăim, shoppingul online a prins avânt. Acum ne este mult mai comod să ne așezăm în fotoliul din propriul cămin și să navigăm printre fel și fel de produse necesare traiului de zi cu zi, printre gadgeturi de ultimă generație sau printre numeroase cadouri cu care îi putem surprinde pe cei dragi.

Există și oameni care iubesc să se plimbe prin magazine, să atingă, să probeze și să testeze produsele înainte de a le cumpăra, însă există și oameni ceva mai comozi, care iubesc să analizeze în amănunt caracteristicile produselor, să compare și să caute cel mai mic preț online pentru obiectele dorite.

Cred că lucrurile sunt cumva împărțite, căci atunci când vine vorba despre cărți, produse cosmetice sau alimentare, lucrurile sunt simple, în schimb, dacă îți dorești un produs nou apărut pe piață sau ne referim la un obiect costisitor, ideal ar fi să ai un contact fizic cu produsul respectiv, asta pentru a nu ajunge în postura de a face ulterior un retur și a consuma timp și energie în plus.

Chiar dacă alegi să analizezi produsul dorit într-un magazin fizic, poți să-l comanzi fără probleme dintr-un magazin online, mizând poate pe comoditate și pe cel mai bun preț de achiziție.

Recent am descoperit Negociat.ro, un marketplace cu de toate, locul în care atât gospodinele, cât și iubitorii de cărți, de gadgeturi sau pasionatele de shopping găsesc ce-și doresc, iar la achiziția a mai mult de 10 produse de același fel, prețurile se negociază direct cu vânzătorul. Vă invit să descoperiți acest marketplace online.

Cadouri de la Iepuraș

Dacă tot se apropie sărbătorile de Paște, m-am gândit să vă prezint câteva idei de cadouri potrivite pentru cei dragi, cadouri speciale de la Iepurașul cel poznaș.

Eu iubesc cărțile, le consider adevărați camarazi pe drumul vieții, le fac cadou cu mare drag și cu credința că în paginile lor se ascund adevărate comori, că au puterea de a aduce importante conștientizări și un imens buchet de inspirație pentru fiecare cititor.

Încurajez cititul încă din primii ani de viață, pentru că poveștilor potrivite le vor îmbogăți celor mici universul cunoașterii, îi vor ajuta să se raporteze mult mai bine la realitatea cotidiană și le vor insufla valori sănătoase.

Categoria cărți pentru copii este una aparte, pe care o cercetez cu regularitate și din care aleg de fiecare dată cărți cu mesaje importante pentru copiii familiei și pentru prietenii lor dragi.

În acest an, Iepurașul le va aduce în dar cartea ,,Erus și Valea Generozității”, o lectură care îi va purta într-o lume de basm, într-o călătorie presărată cu învățăminte și momente hazlii.

Nu am uitat nici de doamnele și domnișoarele familiei, căci un produs cosmetic le va face instant să zâmbească și să mă declare Iepurașul lor preferat. După ce am analizat produsele din categoria îngrijire personală și cosmetice, am ales să mizez pe o cremă de mâini hidratantă și pe o trusă de machiaj, elemente cu care nu am cum să dau greș când vorbim despre cadouri pentru femei cochete, așa cum sunt cele din familia mea.

M-am tot gândit cu ce cadou mi-aș putea surprinde angajații, și după îndelungi căutări m-am oprit la ceasurile inteligente. Cred că sunt cadouri potrivite din partea unui angajator care are mereu grijă să le fie bine. Acest Smartwatch va fi un liant, va prilejui multe momente de conectare, îi va ajuta nu doar să ajungă la timp la birou, ci îi va atenționa cu privire la ședințe și la sarcinile setate, precum și când este momentul oportun pentru mișcare, pentru pauza de masă sau pentru hidratare, ajutându-i să fie mult mai prezenți și mai productivi.

Tot ce vrei dintr-o prăvălie online

Acum că m-am lămurit cu privire la cadourile pentru cei dragi, este momentul oportun să intru în cămară și să fac rapid un inventar, să văd de ce am nevoie pentru a pregăti bunătățile pentru masa de Paște.

Pe Negociat.ro găsesc de toate, de la făină, ulei sau zahăr la cafea, dulciuri și chiar produse necesare pentru curățenia casei, deci tot ce am nevoie pentru rețetele mele delicioase și pentru a pregăti casa de sărbătoare.

Să nu uităm că dacă punem în coș mai mult de 10 produse de același fel, putem obține un preț mult mai bun decât cel afișat inițial. Și chiar dacă nu avem nevoie de 10 pachete cu făină și zahăr pentru Paște, ele vor sta fără probleme pe rafturile din cămară, căci orice gospodină știe cât este de important să ai un stoc de care să dispui când va fi nevoie.

Eu pregătesc pâine în casă, deci făina nu va rămâne mult timp în cămară, ci se va transforma în pâine delicioasă pentru pofticioșii familiei. Și oricum, am în plan să-mi întreb mama și soacra de ce au nevoie, în acest fel voi face o comandă mai mare, le scutesc și pe ele de alergătura prin supermarket și am șansa să obțin un preț mult mai bun, iar livrarea se face direct la ușa mea.

Negociez ușor, cumpăr cu spor!

Imagini Negociat.ro

Articol pentru Spring SuperBlog 2021.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s