Anul acesta a fostul unul atipic, dar indiferent de toate aspectele care ne supără, ne stopează sau ne pun la încercare, timpul își urmează cursul firesc, toamna își intră în drepturi și competiția de blogging creativ SuperBlog și-a deschis din nou porțile.
SuperBlog înseamnă:
– locul în care îmi dau voie să visez, să creez, să fiu diferită
– adrenalină pură și certitudinea că pot scrie despre orice
– branduri de top, produse și servicii de calitate
– articole creative și un buchet de informații diferite pentru cititorii mei
– o comunitate în care bloggerii se întâlnesc, glumesc, se mai înțeapă și la sfârșit își dau mâna în hora SuperBlog
– premii atractive, colaborări și prietenii adevărate
Am crescut datorită acestei competiții, am ieșit din zona de confort, am câștigat experiență și câteva premii în bani și produse. Mi-e dragă competiția, mi-s dragi oamenii (bloggeri și organizatori), poate nu toate juriile, dar totul în lumea asta este subiectiv și nu putem decât să acceptăm asta.
Intru din nou în horă pentru că mă simt parte din marea familie SuperBlog, pentru că sponsorii din această toamnă sunt în mare parte noi, pentru că premiile sunt substanțiale și pentru că ceva nu mă lasă să stau pe margine. O fi creativitatea, dorința de a urca în clasament, premiile care îmi fac cu ochiul sau poate toate la un loc.
Așadar, dragii mei cititori, stați aproape, urmează să vă surprind cu articole interesante.