Călător prin viață

La pas prin Apuseni

Am ales să fim precauți, am dat vacanța de la malul mării pe escapade în magicul peisaj de munte. La pas prin Apuseni am mai fost și am mai povestit despre frumusețile zonei în care m-am născut. România este o țară atât de bogată, cu numeroase obiective turistice care merită să fie descoperite.

În două duminici la rând ne-am urcat în mașină și am pornit spre munte. Nu am avut ceva clar în minte, am vrut doar să evadăm din cotidian și să ne relaxăm pentru câteva ore.

În prima aventură vremea nu prea a ținut cu noi, am avut parte de temperaturi scăzute, de câțiva stropi de ploaie și de o ceață care nu ne-a permis să ne bucurăm de panorama din Vârful Bihor (Curcubăta Mare). Ceva mai jos am apucat să surprindem natura în câteva fotografii. Dar să nu credeți că am renunțat, am pornit la pas spre Cascada Vârciorog, atrași de indicatorul care promitea un drum de doar 3,5 km. Au fost cel puțin 5 km de mers pe jos și vreo două tentative de a renunța. Am avut impresia că nu mai ajung, dar a apărut la un moment dat și măreața cascadă și odată cu ea și revelația că a meritat tot efortul depus.

În a doua duminică soarele era pe cer, iar drumul ne purta spre Padiș. Am luat cu noi doi prieteni și am pornit la drum. Prima oprire a fost în satul de vacanță Boga, unde am imortalizat Cascada lui Schmidl, am respirat aerul curat și am plecat mai departe. Pe Platoul Padiș era multă lume și un vânt destul de înțepător, așa că am făcut câteva fotografii și am urcat în mașină.

Nu ne-am aventurat spre Peștera Ghețarul de la Focul Viu, ne-am oprit însă în zona de campare Glăvoi. Aici ne-am așezat la masă și am servit un pește cu mămăliguță și clătite cu gem de afine, a, și băuturi ținute în apa rece de munte, în butoaie din care te serveai singur. Peste apă este un pod pe care se jucau copiii, în timp ce oamenii mari încă își trăgeau sufletul la mesele amplasate ingenios deasupra apei.

Cu burta plină și mai mult sau mai puțin chef de încă o drumeție, am decis totuși să pornim spre Poiana Ponor. Mi-am dat jos balerinii și am încălțat ghetele  care m-au ajutat să parcurg mult mai ușor drumul până în vale. Am cuprins cu ochii și inima peisajul, m-am bucurat de clipe de conectare cu natura și am adăugat și câteva fotografii în colecție.

La pas prin Apuseni va fi întotdeauna o încântare… și câte obiective turistice mai avem de descoperit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s