Comoara din cărţi

Știința banilor

Dacă te-ai gândit vreodată că nu ai noroc la bani, să știi că nu este vorba despre noroc sau ghinion, ci despre ceea ce autorul Brian Tracy numește ,,Știința banilor”.

Să faci bani nu este o întâmplare, ci un proces cu legi pe care oamenii prosperi le cunosc și le respectă cu sfințenie. În primul rând este nevoie să-ți pui sub lupă credințele limitative cu privire la bani și să conștientizezi că cea mai bună investiție este în tine însuți.

,,Ce abilitate unică mă va ajuta să aduc o contribuție mai valoroasă în acest moment al carierei mele?” este întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toții.

,,Cei care au devenit milionari prin forțe proprii sunt oameni ca tine, dar care la un moment dat au decis că ,,Voi deveni prosper”, apoi au devenit. Niciodată nu devii prosper înainte de a lua acea decizie.”

Legea atracției funcționează, la fel și legea cauză-efect și celelalte legi pe care Brian Tracy le explică cu pricepere în paginile cărții ,,Știința banilor”, o carte sub formă de interviu, menită să răspundă marilor provocări pe care omul de rând sau antreprenorul la început de drum le întâmpină pe calea spre abundență.

Din păcate, de foarte multe ori oamenii acceptă locuri de muncă neînsemnate, vor să fie plătiți mai bine, dar nu se gândesc la valoarea pe care ei o oferă. Însă, doar atunci când vei oferi mai multă valoare vei fi plătit mai bine, iar dacă nu o va face angajatorul tău actual o va face altcineva.

În ceea ce privește cheltuielile, există trei principii de bază: să elaborezi un plan financiar temeinic, să amâni cât mai mult posibil cheltuielile mari și să obții sfaturi de la persoane cu mai multă experiență. De asemenea, utilizarea cardului de credit reprezintă o variantă demnă de luat în seamă doar dacă ai posibilitatea de a-l amortiza lunar.

,,Scaunul libertății financiare are trei picioare: economii, asigurare și investiție.”

,,Timpul și banii pot fi cheltuiți sau investiți. ”

,,Nu poți deveni excelent la ceva care nu îți place, la care inima nu ia parte. ”

,,Dacă ar fi să câștigi banii pe care vrei să-i câștigi, făcând munca pe care îți place să o faci, cu oamenii care îți plac, vânzându-le un produs în care crezi unor clienți care îți plac, dacă viața ta ar fi perfectă în aceste privințe, cum ar arăta ea și cum ar diferi de cea prezentă? Care este primul pas pe care l-ai putea face pentru a începe să te miști din locul unde te afli în prezent spre acel viitor perfect?

Citește cartea ,,Știința banilor” și descoperă cum să-ți mărești venitul și să devii bogat.