Blogging creativ

Tehnologia-între dorință și necesitate

Omul este o ființă complexă, cu gânduri, emoții și experiențe care-i colorează viața. Suntem diferiți și speciali, așa cum adesea îmi place să spus, aceasta fiind motivația pentru care există pe piață atât de multe produse care satisfac aceeași nevoie.

Nu alegem doar ceva ce ne trebuie, alegem ceea ce ne place, ce ne oferă un anumit confort și o imagine în societate.

accesorii pc - Spacer

Tehnologia la tine acasă este o realitate care ne face viața mai ușoară, putând să controlăm diferite aspecte din interiorul căminului doar de pe telefon, în timp ce ne aflăm la birou sau într-o plimbare prin oraș.

Putem vedea interiorul casei din orice locație și nu mai stăm cu sufletul la gură că ceva rău se poate întâmpla atunci când plecăm în concediu.

Telefonul ne-a depășit așteptările și principala funcție pentru care a fost creat, devenind un obiect indispensabil în viața fiecăruia dintre noi.

Până în urmă cu ceva timp, cea mai mare frică a omului era să vorbească în public, însă acum pe locul întâi se poziționează teama de a pierde telefonul.

Cum se poate una ca asta, te vei întreba probabil. Într-un fel este de înțeles, având în vedere că în el se poate afla agenda și multe alte informații cu care jonglăm în viața de zi cu zi, acesta devenind pe bună dreptate o extensie a fiecăruia dintre noi.

Eu tind să cred că nu sunt un om dependent de tehnologie, prefer și acum să scriu cu pixul pe hârtie și să citesc o carte pe care să o țin în mână, însă sunt momente în care alinierea la realitatea zilelor noastre mi-a adus beneficii importante.

Sunt total atehnică și am reușit chiar anul trecut să-mi blochez telefonul într-o intersecție din capitala patriei și să nu știu încotro să o mai iau, asta după ce soțul meu îmi arătase în amănunt cum stă treaba cu Google Maps.

Afară ploua, umbrela era de negăsit în rucsacul burdușit cu de toate, noroc că după câteva clipe de respirație conștientă, telefonul dăduse semne de viața și mi-a fost ghid până la hotelul unde trebuia să mă cazez.

Când vine vorba de laptop, situația se schimbă, e cel mai prețios obiect din averea personală, asta pentru că îmi oferă libertate de mișcare, îl pot lua oriunde și ziua mea de muncă poate avea aer nou și o energie diferită.

Am pătimit serios la acest capitol când după o ploaie torențială, în timp ce mă aflam la casa de la țară, mi-am găsit laptop-ul inundat pe masa de lucru din living.

Era culoarea mea preferată, avea însemnătate emoțională și toate datele care priveau munca mea din fiecare zi.

M-am șocat și m-am deșteptat în câteva secunde, am încercat să-l salvez dar a fost în zadar, am recuperat însă toate datele și m-am apucat de făcut cumpărături, un nou prieten de drum lung și accesorii laptop pe măsură.

Când vine vorba de gaming, recunosc că nu m-a prins ,,curentul” , însă noua generație este din ce în ce mai implicată, căutând relaxarea, depășirea limitelor sau chiar o sursă de venit.

Fie cum o fi, tehnologia ne face viața mai ușoară, mai roz și mai înfloritoare!


Articol pentru SuperBlog – Proba propusă de Spacer.ro

2 gânduri despre „Tehnologia-între dorință și necesitate”

  1. Sa-ti povestesc si eu o intamplare cu si despre tehnologie. Dupa lupte seculare care au durat aproape 2 luni (nu 30 de ani 🙂) reusesc sa-mi conving mama sa se modernizeze in privinta cardurilor de fidelitate, „uite, mult mai simplu, instalam o singura aplicatie pentru toate cardurile, nu te mai superi ca nu gasesti un card sau altul, etc.”. Toate bune si frumoase. Urmatoarea saptamana are ocazia sa foloseasca aplicatia minune, ajunge la casa, arata telefonul sa-i scaneze codul si aici se opreste toata era tehnologiei si secolul vitezei. „Aaa, nu pot scana telefonul. Sunt vechi aparatele. Sa aduceti cardul data viitoare.”, asta in timp ce tasta codul de pe ecran.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s