Comoara din cărţi

Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare

Ani buni din viața mea am purtat ,,povara” de a fi o persoană introvertită, fiind considerată o timidă fără leac, ciudată sau chiar antisocială, pentru ca odată cu maturizarea aceste etichete să mă afecteze din ce în ce mai puțin, ajungând să mă cunosc și să-mi accept felul minunat de a fi, diferit, dar cu daruri speciale, printre care creativitatea și capacitatea de a vedea lucrurile în profunzime.

Nu mă dau în vânt după petreceri, mă apropii greu de oameni, dar îndrăznesc să afirm că pentru puținii prieteni pe care îi am, sunt omul care știe să asculte, să pună cele mai revelatoare întrebări și să ofere confortul de care au nevoie pentru a-și deschide inima.

Întotdeauna am fost interesată să descopăr lucruri noi despre mine și să analizez relațiile interumane, astfel că, atunci când în cadrul unui grup de masterminde, unul dintre participanți a adus vorba despre cartea ,,Quiet – Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare”, am zis că această carte este pentru mine.

EDITURA PUBLICA

Știam că sunt o persoană introvertită, dar am fost cu adevărat surprinsă când testul cuprins în cartea autoarei Susan Cain parcă se referea exact la mine, ajungând să răspund afirmativ la nouăsprezece dintre cele douăzeci de întrebări.

Mi-a plăcut acest test, a fost ca o validare a faptului că mă cunosc și mă accept cu adevărat, ca mai apoi, pe măsură ce avansam în lectură, să descopăr studii interesante și realizări mărețe ale remarcabililor introvertiți.

Autoarea își spune propria poveste, prezentând cititorilor trei pași-cheie pentru descoperirea proiectelor personale esențiale.

Este vorba despre o reîntoarcere în perioada copilăriei, pentru a analiza ce vă plăcea cu adevărat să faceți și ce doreați să deveniți când veți fi mari, o analiză îndreptată spre ce însemna cu adevărat pentru fiecare acea meserie, cum era percepută pri ochii de copil.

Apoi, urmează analiza atentă în prezent, pentru a descoperi acea activitate în jurul căreia gravitați, cu o privire îndreptată și asupra lucrurilor pe care le invidiați, încheind cu un îndemn cât se poate de motivant:

,,Dați-vă seama cu ce anume sunteți meniți să contribuiți pe lumea asta și aveți grijă să o faceți.”

 Quiet – Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare

Cartea de față, apărută la editura Publica, este un ghid minunat pentru mai multe categorii de persoane, după cum urmează:

1. Introvertiți și extravertiți

Introvertiții se vor simți acasă citind această carte, vor descoperi calități pe care poate le-au uitat de-a lungul vremii sau care au fost mult prea blamate de cei dragi și de întreaga societate, cu mențiunea că introvertiților le este destul de greu șă-și dea seama de măsura talentelor lor, dar au o forță extraordinară atunci când o fac.

Extravertiții vor conștientiza că cel puțin o treime dintre oamenii cu care interacționează sunt introvertiți, deci, dragilor, ei se află la locul vostru de muncă, în cercul de prieteni și în propria familie, manifestați înțelegere și acceptare față de felul lor diferit de a fi.

2. Părinți

Părinții copiilor introvertiți vor învăța să-și cunoască și să-și accepte copilul, să nu-i mai refuze nevoia de singurătate și liniște, să nu-l mai considere inadaptat sau chiar bolnav, găsind acele clipe de conectare, acele activități care făcute împreună vor aduce bucurie și deschidere în provocatoarea relație părinte-copil.

3. Profesori

Spre sfârșitul cărții sunt incluse câteva sfaturi dedicate cadrelor didactice, care au ca importantă misiune armonizarea grupului, identificarea punctelor forte ale fiecărui elev și punerea lor în valoare.

4. Cupluri

Poveștile desprinse din realitatea cotidiană, privind problemele care pot apărea în relația de cuplu în care unul dintre parteneri este un introvertit, vă vor ajuta să identificați cauzele propriilor conflicte și să găsiți rezolvarea care să mulțumească ambele părți.

5. Antreprenori, manageri, șefi de echipe

Citind această carte veți conștientiza că aveți nevoie de angajați introvertiți, că profunzimea gândirii lor vă va scăpa de multe probleme. Ei sunt gânditorii, cei care aduc claritate și echilibru, sunt perseverenți și profund dedicați, fiind necesar doar să-și găsească locul, să fie acceptați și să li se ofere condiții de muncă pliate pe nevoile lor.

,,Secretul vieții este să te pui în lumina potrivită. Pentru unii sunt reflectoarele de pe Broadway; pentru alții, un birou la lumina lămpii.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s