Alegeri vestimentare pentru prima întâlnire

bluze casual

Regina primelor întâlniri nu mă pot declara
Am avut doar vreo trei în viața mea
A treia a fost cu noroc, l-am ales pe domnul perfect
El, călător prin lume, eu doar visând la iubire.
Ne-am întâlnit la o cafea… a fost un ceai, dar ce mai conta
M-am pregătit eu ceva, el mai puțin, așa părea.
A fost cu fulgi căzuți din cer și povești despre ce-a fost ieri
Nu m-am îndrăgostit pe loc și nici eu nu i-am căzut cu tronc
Nu etalam o fustă scurtă și nici pantofi cu toc
Nu am vrut să par ce nu sunt deloc
Purtam jeanși comozi și ghete de iarnă
O bluză neagră cu buline curcubeu pe partea din față
Trebuia să am ceva care să dea ținutei strălucire, viață
Și apoi, culorile vorbesc despre personalitatea noastră
O pată de culoare scoate din anonimat o ținută oarecare!

bluze noi 1

Nu i-am dat ocazia să mă scaneze din cap până-n picioare
Nici să se piardă în ,,balcoane”, am mizat pe ochi, nu pe silicoane
Oricum nu fac parte din arsenalul meu, vorbesc acum pentru cine are
Este extrem de important să te respecți, în orice împrejurare.
Noi am fost prieteni o veșnicie, ieșiri în oraș și povești o mie
Și cumva, pe nepusă masă, a început iubirea să se nască
Îmi amintesc clar rochia elegantă pe care o purtam
În seara perfectă când ne-am sărutat.

rochii elegante

Totul a fost cât se poate de natural, la fel ca stilul nostru vestimentar
Haina nu-l face pe om, dar îl poate mereu ajuta
Draga mea, o imagine face cât o mie de cuvinte, nu uita!
Moda dă doar direcția, la tine este alegerea
Ce-ți vine șic este busola ce te ghidează perfect
Ține minte, ținuta trebuie să vorbească despre tine
Alege să fii mereu precum o floare: frumoasă, gingașă, strălucitoare!

Articol pentru SuperBlog, la proba propusă de Answear.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s