Sunt sigură că te-ai întrebat și tu care este adevăratul scop al vieții, care este propria ta misiune, care îți sunt talentele și cum poți contribui prin ceea ce ești cu adevărat la o lume mai bună și mai frumoasă.
M-am întrebat și eu, iar după ani de zile în care m-am simțit mai singură ca niciodată, pedepsită de Divinitate, neînțeleasă de cei dragi și considerată o ciudată de mulți dintre cunoscuții mei, am descoperit o comoară ascunsă în inima mea.
De cele mai multe ori este nevoie să ajungem în cel mai jos punct al existenței pentru a îndrăzni să facem lucrurile diferit, să ne urmăm vocea inimii, să descoperim cât de minunați suntem și cum ne putem aduce cu adevărat contribuția pe drumul vieții.
Cele mai multe schimbări se nasc din suferință, de aceea înțelepții o consideră o adevărată binecuvântare, scânteia care te transformă și te ajută să accesezi cele mai ascunse sfere ale propriului suflet.
Eram în anul întâi de facultate, era o zi ce părea ca oricare alta, dovedindu-se mai târziu a fi ziua în care mi s-a schimbat întreaga viață, suferind un adevărat șoc din care cu greu am reușit să-mi revin.
Tatăl meu, cel care îmi era și cel mai bun prieten plecase pentru totdeauna, iar eu nu puteam nici măcar să vărs o lacrimă, eram precum o stană de piatră, mă uitam doar spre cer și mă întrebam de ce, transmițându-i totodată toată dragostea mea, până la urmă doar asta mai puteam face.
Mi-am continuat facultatea, gândindu-mă mereu cât ar fi fost el de mândru de mine, am și terminat-o, însă în ultimul an am simțit că nu mă mai regăsesc în nimic, că viața pe care o visasem ani la rând nu mi se mai potrivește, mă simțeam pierdută și extrem de singură.
Așa s-a făcut că într-o zi de duminică, în singurătatea mea, au răsărit câteva versuri pe hârtie, parcă de nicăieri și totuși atât de grăitoare, atât de adevărate, atât de încărcate de semnificație.
Am scris în acea zi primele două poezii din viața mea: ,,Nebunia”, care reflectă perfect starea mea de spirit din acea perioadă și ,,Tata”, versuri pe care le-am scos din inimă, cu gândul la el, la omul care m-a cunoscut cu adevărat și m-a iubit cu toată inima, exact așa cum eram.
În memoria lui am să redau versurile aici.
,,Tată, părinte și prieten,
Refugiu de durere pentru mine ai fost,
Izvorul nesecat de mângâiere,
Imensul de speranță și putere,
Avântul, cel ce să mă ducă-n sus,
Tată! Toate acestea pentru mine ai fost!
Dar a venit și ziua cea întunecată:
Ziua ce veșnic o să o blestem!
Când moartea te-a răpit pe tine, tată,
Luând cu ea și orizontul meu!
De ar fi fost măcar o luptă dreaptă,
Ai fi luptat mereu să fii aici,
Să mă aștepți în prag, când vin acasă,
Să-mi dai un sfat și să mă alinți!
Acum un singur gând mă consolează:
Că ai plecat la ceva mult mai bun,
La viața veșnică ce îi așteaptă pe cei ce merită din plin;
Că sufletul cel plin de bunătate s-a ridicat la cer,
Ca ai o lume cu iubire și dreptate și liniștea ce o iubeai atât!
Eu nu mai am aici pe pământ un tată,
Dar am un Înger acolo sus în cer.”
Pixul și foia mi-au fost adevărați prieteni, ajutându-mă să dau naștere unei adevărate comori, comoara mea de versuri, care s-a materializat în volumul ,,Colt de suflet”, o carte a cărui scop este unul nobil, încasările fiind integral donate unei fundații din Oradea, pentru sprijinirea copiilor bolnavi de cancer.
Am știut mereu că ceea ce în acele momente era doar o formă de eliberare, un buton care făcea să curgă mii de lacrimi, avea un scop mult mai înalt, am simțit că acele versuri îmi erau dăruite pentru ca eu să le dau mai departe, iar la un moment dat s-a născut și ideea de a publica o carte cu scop caritabil.
Am întâlnit oameni speciali pe drumul de la vis la realitate, cartea fiind publicată în cadrul unui program dedicat dezvoltării femeilor din comunitatea orădeană, un proiect minunat care mi-a oferit șansa de a-mi vedea visul împlinit.
Un vis care s-a născut din dorința de a alina suferința, de a oferi măcar un zâmbet și o rază de speranță în viața unor suflete mult prea încercate de soartă.
Copiii sunt viitorul, copiii sunt speranță, copiii sunt iubire în stare pură și sunt atât de mulți cei care din cauza bolii și a suferinței privesc viața fără a o trăi cu adevărat, devenind adulți înainte de vreme, rămânând fără sprijin sau având parte de o viață marcată de lipsuri.
Cred cu tărie că fiecare om are un vis măreț ascuns, uitat în cotloanele propriului suflet, o cauză care îi face inima să vibreze și lacrimile să-i scalde obrajii, cred că fiecare avem posibilitatea să dăruim din preaplinul nostru celor ce au mult mai puțin.
Eu mi-am dăruit cele mai intime trăiri pentru a sprijini copiii bolnavi și am certitudinea că drumul nu se oprește aici, rămânând întotdeauna deschisă spre a sprijini cauze care au în prim-plan copiii bolnavi, abandonați și dintr-un mediu defavorizat, acestea fiind direcțiile în care sufletul meu îmi șoptește că îmi trăiesc adevărata misiune, dăruirea fiind una dintre valorile pe care le-am ales drept ghid de seamă pe cărările vieții.
Oricare ți-ar fi vocația, scopul suprem, te îndemn să crezi cu adevărat în visul tău, în posibilitatea de a schimba lumea prin puterea propriului exemplu, de a trăi viața la adevăratul potențial, fiind o rază de lumină pură acolo unde există o mare de întuneric.
„Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018, la proba sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: www.avbs.ro, compania de intermedieri credite bancare numărul 1 în România, după cifra de afaceri, în topul companiilor cu capital 100% românesc, în domeniul brokerajului bancar. Visează… Obține cu AVBS!”
Colţ de suflet 