Iată că mă așez pentru a șasea oară la linia de start a competiției de blogging creativ ,,SuperBlog”.
Prima dată am intrat din curiozitate și din dorința de a-mi demonstra că pot câștiga ceva din pasiunea pentru scris. Zis și făcut. O poezie mi-a adus un premiu consistent în bani, demonstrându-mi că versurile mele chiar ajung să transmită emoție.
Până azi s-au mai adunat ceva premii, majoritatea aduse tot cu puterea versurilor dichisite.
În această primăvara mă gândeam să stau pe margine, să analizez competiția și să revin cu forțe proaspete în toamna, dar când am văzut cât de bogată se anunță această ediție, am zis să-mi încerc norocul.
Promit să vă prezint produse și servicii de top, toate îmbrăcate în magica haină a creativității.