Buchet de inspiraţie

Primăvara – o doamnă care se redescoperă

dezvoltarea femeii
sursa foto

Acum, la început de primăvară, când iarna își dă ultima suflare, aș îndrăzni să afirm că anotimpurile sunt cel mai bun exemplu al faptului că toate vin și toate trec, toate se învârt și se transformă, întotdeauna fiind vorba despre renaștere.

În fiecare primăvară suntem invitate să ieșim din propria carapace și să îndrăznim să fim în ton cu natura, sa ne bucurăm de al său spectacol, luând-o drept exemplu pentru îndeplinirea unor dorințe care s-au născut în străfundul unor inimi pline de iubire.

Privită prin ochii mei, primăvara înseamnă frumusețe, curaj, naturalețe, dăruire și multă bucurie.

1. Atunci când te gândești la frumusețe, care este filmul care rulează pe ecranul minții tale?

Poate vezi chipul unei persoane dragi sau propriul chip în cel mai fericit moment, un peisaj, o operă de artă sau scene ale propriei vieți.

Ideea este să căutăm frumosul în noi și în lumea care ne înconjoară, să știm că suntem, fiecare în parte, un diamant neșlefuit dintr-o imensă comoară.

2. Când te-ai lăsat ultima oară condusă de minunatul ghid numit curaj?

Curajul nu exclude prezența fricii, ci îți dă credința că poți să-i faci față, că poți să te ridici deasupra ei și să dai naștere unor lucruri minunate.

3. Ce înseamnă să fii naturală?

Să spui ce gândești și să faci ce-ți dorești, să lași la lumină părți ascunse ale personalității tale, să fii tu, chiar dacă toți ceilalți nu te vor mai recunoște, asumându-ți riscul de a rămâne singură pentru o vreme.

4. Care o fi diferența dintre dăruire și sacrificiu?

De multe ori nu observăm granița care le desparte și astfel, sub masca falsei dăruiri, ne sacrificăm propria viață pe un drum care nu ne duce spre împlinire, fiind un simplu pion dintr-un scop măreț al altei persoane.

Când, de fapt, dăruirea nu înseamnă să uiți de tine, ci să pui esența propriei unicități într-o cauză care-ți face sufletul să vibreze.

5. Când ai zâmbit ultima oară cu toată inima?

O poți face chiar acum. Privește-ți chipul în oglindă, cu blândețe, și dă-ți voie să te vezi dezbrăcată de măști, admirându-ți frumusețea interioară și exterioară, recunoscându-ți rănile și alegând să le vindeci cu iubire.

O primăvară minunată, dragi doamne și domnișoare!

Pace și iubire,

Florina Popa Dumșe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s