Era o vară dogoritoare, aerul era greu de respirat și parcă doar vântul care începuse să adie ușor mai restabilea echilibrul pe străzile liniștite ale orașului port de la malul mării.
Maria se îndrepta încet spre casă, analizând temeinic invitația pe care o primise la petrecerea din acea seară, care avea să se desfășoare chiar pe malul mării.
Punctând plusurile și minusurile participării, ca o persoană echilibrată și extrem de calculată cum era, decide totuși să meargă, presată fiind de nebunatica de Carla, inima tuturor petrecerilor și cea mai bună prietenă a ei, dar și animată de gândul că puțină distracție nu strică, iar întâlnirea cu marea reușea să-i dea de fiecare dată o liniște și o stare de bine.
Cafeaua de la birou o ținuse în priză întreaga zi și după ce reuși să facă un duș rapid, îmbrăcă rochia preferată și ieși fulgerător pe ușă.
Rochia îi venea ca turnată, avea culoarea smaraldului și se asorta de minune cu ochii ei pătrunzător de albaștri, părul brunet și buclele răvășite oferindu-i o naturalețe care nu putea trece neobservată, fiind considerată, pe bună dreptate, o femei extrem de atrăgătoare.
Frumoasă, deșteaptă și totodată singură, pretențiile în materie de bărbați transformând-o în prietena și confidenta tuturor, dar în iubita nimănui, deși mulți erau cei care o apreciau sincer și visau să poată să o aibă la braț, semnificativ mai mulți fiind cei care salivau la formele ei voluptoase, aceștia din urmă stârnindu-i doar sentimentul de milă și dezgust.
Era o seară senină de vară și pe măsură ce se apropia de locul destinat petrecerii, se auzeau tot mai intens acordurile vibrante ale unui hit internațional.
Carla, având rol de mare animatoare, reușește să o introducă rapid în atmosfera petrecerii, având parte de o seară cu multă energie și bună dispoziție.
După ce își luă doza de energie pură, se îndepărtă ușor de zgomotul petrecerii, îndreptându-și pașii și atenția spre iubita mare, ale cărei valuri îi mângâiau ușor gleznele, călăuzită fiind, într-o plimbare lină, de stele strălucitoare ale nopții.
Adevărul este că iubește să privească cerul înstelat, să-și dea voie să viseze cu ochii deschiși, să se piardă în splendoarea colosului de stele, lucru pe care în mod natural îl făcea și în acea noapte magică.
Magia avea să apară nițel mai târziu, când din pacea nopții se aude o voce de bărbat:
– Pentru frumoasa adormită, o cafea!
Cuvintele venite parcă de nicăieri o scoseseră brusc din visare, făcând-o să intre pentru un moment în poziția de atac, însă mirosul îmbietor al cafelei boabe proaspăt măcinată și căldura vocii lui îi liniștiră instant simțurile.
Totuși, replica ce seamăna cu formele rudimentare de a agăța o femeie îi atinsese punctul forte, sinceritatea debordantă, determinând-o să rostească:
– Frumoasă încercare, comună totuși și total ineficientă în cazul meu. Poți să lași cafeaua, dacă tot ai reușit să mă sperii.
Cuvintele ei rămăseseră fără răspuns și în timp ce întinsese mâna după ceașca de cafea, chipul lui deveni clar sub lumina strălucitoare a lunii, privirile li se intersectară și totul se transformă într-o poveste de dragoste a cărei aromă intensă dăinuiește și în ziua de azi.
Acum, fiecare dimineață începe cu monodozele de cafea și șapte cuvinte magice:
– O cafea cu dragoste pentru dragostea mea!
Articol pentru SuperBlog 2017.
Colţ de suflet 