O vorbă celebră din popor spune că nu e bine să alergi după trenul care nu te așteaptă.
Înțeleaptă o fi vorba în adevărata ei esență, însă dacă iubitul meu ar fi luat-o de bună, noi nu am mai fi fost astăzi într-o relație fericită.
L-am cam plimbat, ce-i drept, și câte trenuri or mai fi trecut prin gările iluziilor, al meu iubit păstrându-și intactă speranța că va veni ziua în care o să aleg să urc în trenul speranței, acel tren care a rămas mereu în propria mea gară, oferindu-mi un loc de refugiu și căldura unui suflet dispus mereu să-mi asculte frământările inimii, să-mi ofere cuvinte de încurajare și momente de neuitat.
Așa a început relația noastră, dovada vie că dintr-o sinceră prietenie se poate naște o frumoasă poveste de dragoste.
S-au întâlnit un împătimit al sporturilor de iarnă și o friguroasă de zile mari, care iubește marea și ale sale valuri care mângâie nisipul fierbinte în verile dogoritoare, un călător și o visătoare incurabilă, două inimii sensibile care au reușit să atingă echilibrul împreună.
Relația ne-a îmbogățit fiecare zi a vieții noastre și, în firescul lucrurilor, urma să intre în scenă inelul de logodnă și celebra cerere în căsătorie.
Să spun drept, toată viața am visat să fiu cerută de soție pe malul mării, în acel loc de care sunt iremediabil îndrăgostită, însă domnul meu a considerat că un loc mai potrivit decât printre falnicii brazi nici că se putea.
Astfel că, vara această, după ce pusese la cale un weekend special în Poiana Brașov, după o plimbare relaxantă și o reconectare cu mama natură, la umbra unor falnici brazi gemeni își făcu apariția și inelul strălucitor și câteva cuvinte simple dar pline de însemnătate, pe care le voi păstra mereu în comoara inimii mele: ,,Sub acești brazi gemeni, cum sper că vor fi și copiii noștri, vei să fii prințesa mea?”.
E, aceste cuvinte m-au făcut să uit de iubita mea mare și să spun un DA din toată inima.
Magnifica zi încheindu-se cu o cină romantică la Hotel Royal, în inima munților, sub perdeaua strălucitoare a cerului înstelat.
Am petrecut aici două zile minunate, căldura acestui loc, atenția deosebită la detalii, amabilitatea personalului și preparatele delicioase care ne-au răsfățat papilele gustative, ne-au determinat să alegem să ne fie locație pentru cea mai importantă zi din viața noastră, nunta magică care va avea loc anul viitor, la sfârșitul verii.
În ceea ce privește organizarea evenimentelor în Brașov, Hotel Royal se numără printre cei mai buni și am credința sinceră că vor lua în seamă toate avioanele care vor trece prin capul meu, pentru că e lucru cert că voi aduce marea în vârful munților.
Va fi o nuntă în care personalitățile noastre vor străluci, fiecare detaliu reflectând o îmbinare armonioasă între yin și yang, între mare și munte, între conuri de brad și scoici furate de pe nisipul fierbinte al litoralului românesc.
Mesele rotunde vor purta fețe strălucitoare, pe care se vor așeza aranjamente elegante realizate din conuri de brad, lumânări și scoici, alături de mărgele de diferite dimensiuni, în nuanțe de alb, roz și mov, culorile noastre preferate.
Invitații vor primii mărturii în tema acestui eveniment, scoici în care vor fi așezate, sub formă de răvaș, diverse citate despre dragoste, pentru că avem nevoie uneori să ne amintim că dragostea este forța care mișcă totul în jur, care călăuzește și pictează cu priceperea unui maestru fiecare loc și experiență, pentru o armonie desăvârșită pe care o numim fericire.
Va fi o nuntă în care rusticul se va împleti cu modernul, muzica populară cu marile hituri internaționale, iar sarmalele și fructele de mare, preparate în restaurantul cu specific internațional, vor surprinde și încânta cei aproximativ 150 de invitați care ne vor fi alături în ziua în care dragostea noastră va fi celebrată la cel mai înalt nivel.
Locația se va transforma în cel mai cochet salon de evenimente din Poiana Brașov, pe ringul de dans, sunetul muzicii purtând fiecare invitat pe cărările line ale dragostei.
Totul se va întinde mult peste miezul nopții, după care ne vom retrage în camera special amenajată pentru noaptea nunții, oferită bonus de Hotel Royal, una pentru noi, tinerii însurăței, și una pentru nașii noștri.
A doua zi ne va găsi radianți, pregătiți să pornim în cea mai lungă și frumoasă călătorie, pașii purtându-ne pe cărarea spre brazii gemeni, locul în care povestea noastră a prins rădăcinile unei vieți împlinite.
Articol pentru SuperBlog 2017.
Felicitari pentru articol
Multumesc mult!