Blogging creativ

Buchete de flori zâmbitoare

,,Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubește.” – J.W. Goethe

Florile fac lumea mai frumoasă, ne colorează viaţa, înseninează zile, bucură inimi şi au darul minunat de a naşte întotdeauna zâmbete de fericire.

Prin gingăşia, culoarea şi mireasma lor, fac ca evenimentele din viaţa noastră să aibă o strălucire aparte, iar zilele obişnuite, un strop de bucurie în plus.

Florile sunt prezente în cele mai speciale momente din viaţa noastră, ca mesager al cuvintelor de dragoste si apreciere, al celor de felicitare, al acelui ,,Îmi pare rău” rostit din toată inima, precum şi a celei mai importante întrebări din viaţă,,Vrei să fii soţia mea?”.

Florile ştiu atâtea poveşti şi creează în fiecare clipă altele noi.

De-a lungul vieţii am primit nenumărate buchete de flori, de ziua mea, la onomastică, la absolvire, în ziua căsătoriei sau în zile obişnuite, când soţul meu vrea să-mi deseneze pe faţă un zâmbet de bucurie.

Minunatele lalele colorate, trandafirii iubirii sau gingaşa orhidee, mă surprind în cele mai neaşteptate momente, la birou sau la uşa casei, frumos ambalate şi cu mesaje pline de însemnătate, buchete de flori zâmbitoare, livrate întotdeauna de cea mai tare florărie online, locul în care florile sunt regine şi aranjamentele florale sunt ridicate la rang de artă.

olla-poza-2

Să zâmbeşti vieţii, să-ţi zâmbeşti în oglindă şi să dăruieşti măcar un zâmbet, reprezintă obiectivul pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l poată bifa la sfârşitul fiecărei zile.

Azi, într-o zi obişnuită, am ales ca floarea să fie mesager pentru un zâmbet, de fapt pentru un buchet de zâmbete, pentru că în viaţa mea există atâtea persoane speciale, care m-au sprijinit, mi-au fost modele şi mi-au insuflat valori care m-au ajutat să devin persoana care sunt azi.

Pentru fiecare suflet special din viaţa mea voi alege un deosebit aranjament floral, de pe olla.ro

olla-1-2

Cutia cu flori ,,Propunere parfumată” va parfuma ziua mamei mele, alături de următorul mesaj:

,,Miţi, iţi mulţumesc că răspunzi la fiecare strigare şi nevoie a mea, că mi-ai arătat drumul drept în viaţă, că eşti modelul meu de forţă şi perseverenţă, de bunătate şi iubire pură. Te îmbrăţişez cu iubire infinită.” – Flory a ta

olla2-2

Aranjamentul floral pe suport de ceainic din porţelan ,, Dimineaţa bucuroasă” va bucura sufletul sensibil al bunicii mele, împreună cu mesajul:

,,Maica Veta, dimineţile în care mă duceai la grădiniţă şi momentele în care întindeam împreună foi de plăcintă sau aşteptam să iasă din cuptor cozonacii tăi delicioşi, sunt parte din comoara sufletului meu. Îmi doresc ca această comoară să mai adune multe amintiri de poveste.” – Steluţa ta

olla-3-2

,,Suflet pastelat” un aranjament floral destinat unui suflet plin de culoare şi iubire pentru viaţă, pentru copii şi pentru frumoasa meserie de dascăl, însoţit de mesajul:

,,Ne-aţi înconjurat cu iubire, ne-aţi îndrumat cu pricepere, ne-aţi certat cu blândeţe şi m-aţi făcut să iubesc contabilitatea.” – Cu respect şi admiraţie, Florina Popa

olla4-2

,,Esenţa de bucurie” se va îndrepta spre femeia minunată care a crezut în mine şi m-a sprijinit să-mi realizez cel mai mare vis, să-mi public volumul de versuri ,,Colţ de suflet”, un proiect cu scop caritabil. Mesajul pentru ea este scurt, dar încărcat de emoţie:

,,Îţi mulţumesc că ai ales să păşim împreună pe drumul de la vis la realitate.” – Colţ de suflet

olla51-2

,,Soldăţelul gingaş” se va îndrepta spre prietena mea dragă, alături de mesajul inimii mele:

,,Ai ştiut mereu să citeşti în sufletul meu şi să găseşti întotdeauna cele mai potrivite cuvinte. Îţi mulțumesc că exişti.” – Florina

Când specialele aranjamente florale vor ajunge la sufletele minunate din viaţa mea, surpriza va fi maximă, iar zâmbetele vor răsări negreşit, presărate cu lacrimi, dar vor fi lacrimi de fericire.

olla_mic-300x300-2

 

Articol pentru SuperBlog 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s