Blogging creativ

Cu Ryanair spre vise împlinite

Viața este o călătorie, iar noi suntem călătorii!

Călătorim spre străfundurile inimii pentru a descoperi ce ne dorim cu adevărat și căutăm să cunoaștem cât mai mult din universul minunat în care trăim, să strângem amintiri de poveste, să vizităm locuri magice, să admirăm peisaje de vis, să trăim experiente unice, la care ne vom putea întoarce mereu, pentru că le păstrăm cu sfințenie în sufletele noastre.

Cred că orice om merită măcar o vacanță pe an, fie și un city break low cost.

Câteva zile departe de agitația cotidiana, zile în care să uiți de tot și să te abandonezi noului, cunoașterii, lăsându-te cuprins de atmosfera locului în care te afli, pentru a absorbi întreaga sa esență.

Eu, din postura de visătoare și romantică incurabilă, mereu am câte o idee pe care abia aștept să o pun în practică și să-mi surprind soțul cu destinația aleasă.

Dacă vara mergem obligatoriu pe litoral, pentru ca iubesc la nebunie marea, iarna alegem muntele, pentru că trebuie să-și ia și soţul meu doza lui de adrenalină de pe pârtia de schi.

Însă când este vorba de zilele noastre de naștere preferăm să alegem de fiecare dată o altă destinație, de obicei un alt oraș european și să ne pierdem pe străduțele sale, să bifăm principalele obiective turistice, să admirăm localnicii și vitrinele, să ne rasfățăm papilele gustative cu măncarea tradițională locului și să luăm cu noi câte un suvenir care să ne amintească mereu de acea escapadă.

Pentru că am aflat o noutate care m-a bucurat enorm, am ales deja destinația pentru anul viitor, va fi Milano, în perioada 16-20 septembrie.

De ce Milano și de ce această perioadă, veți descoperi în cele ce urmează, insă să vă dezvălui întâi noutatea.

Din martie 2017, Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa, aduce zborurile economice și la Oradea, operând câte două zboruri săptămânal spre Milan Bergamo și Barcelona Girona.

Visam de multă vreme să ajung la Milano, orice femeie cred că visează la o zi de shopping la Milano.

Am intrat pe site, iar faptul ca aș putea ajunge acolo, impreună cu soțul meu, dus-întors, pentru mai puțin de 100 de euro, mai exact 95,96 euro, m-a convins să aleg să sărbătorim aici momentul în care vom mai adăuga câte un an în calendarul vieţii noastre.r-2Pe 17 septembrie este ziua mea, iar pe 18 septembrie este ziua soţului meu, frumoasă potrivire, aşa că avem dreptul la două zile de sărbătoare, dar ne-am luat patru, să fim siguri că ne ajung să gustăm puţin din ce înseamnă minunatul Milano.

Ştiu sigur ce vreau să fac de ziua mea şi ştiu sigur ce l-ar bucura de ziua lui.

Domul din Milano –  O zi de naştere la înălţime şi o imagine de ansamblu asupra oraşului, chiar din turn.

Cathedral in Milan, Italy
foto: www.ghiduri-turistice.info

Galleria Vittorio Emanuele II – Shopping fără griji.

Ryanair, prin facilitatea celor două bagaje de mână gratuite, îmi permite să profit că este ziua mea şi să-mi achiziţionez două-trei piese vestimentare mult dorite.

galleria-vittorio-emanuele-ii-night-time
foto: www.travelcartblog.com

 Parcul Sempione –  Evadare în natură.

large_parcul-sempione-milano
foto: www.portalturism.com

Canalele din Navigli – O plimbare boemă cu barca.

tour_img-278625-145
foto: www.getyourguide.com

Stadionul San Siro – Visul oricărui microbist.

img_0463
foto: www.claudiuciobanu.eu

În 16 septembrie 2017 vom zbura cu Ryanair spre vise împlinite!

11009344_974559785908515_8793888422603529617_n

Articol pentru SuperBlog 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s