Casa parinteasca nu se vinde, spune o vorba inteleapta din popor. O vorba ce reprezinta un principiu de viata pentru noi, cei ce am avut privilegiul de a ne naste intr-o casa in mijlocul naturii.
Nu as da pentru nimic in lume casa mea de la marginea satului, cu tot ce inseamna ea, amintiri de poveste adunate de-a lungul anilor, campia cu flori si culturile ce o inconjoara, curtea casei de unde, in serile de vara, privesc cerul instelat si-mi dau voie sa visez, de unde ascult murmurul broastelor precum un cant ce are menirea de a te linisti si unde adierea vantului aduce mirosul salcamilor infloriti ce iti incanta simturile.
Casa parinteasca avea, totusi, un defect, era foarte friguroasa.
Iernile erau adevarate provocari pentru mine, iubitoarea de caldura. Puneam atatea lemne in soba incat membrii familiei imi numeau camera sauna, iar dimineata ma trezeam cu nasul si mainile inghetate si ingrozita sa ma dau jos din pat. Sauna se transforma peste noapte intr-un hotel de gheata.
Situatia a durat
Pana cand, in casa,
A aparut un barbat.
Vata minerala de sticla,
In pod, pe planseu a asezat,
Cu polistiren expandat,
Peretii i-a izolat.
Izolatii termice si, s-a rezolvat!
Vara nu mai este cald,
Iarna n-am mai inghetat!
Sa nu zici ca n-ai aflat!
Colţ de suflet 