Ce faci? Unde vrei sa ajungi?

Care este drumul meu?

O intrebare pe care mi-o pun de ceva vreme si pe care, observ ca incep sa si-o puna tot mai multi dintre noi.

Cand ajungem sa ne punem aceasta intrebare?

De regula, cand ceva nu merge bine in viata noastra. Cand oboseala isi face simtita prezenta, cand locul de munca nu ne mai multumeste, cand simtim ca viata trece pe langa noi, realizand ca azi este un ieri repetat, iar maine va fi un azi la indigo, cand bucuria pare sa fi plecat in vacanta, in acea vacanta in care noi nu ne-am permis de ceva vreme sa mergem.

Avem tresariri de prezenta, dupa care, hotaram ca suntem datori sa rezistam, sa mergem mai departe.

Datori, fata de cine? Fata de ceilalti? Si cu datoria fata de noi insine cum ramane?

Cat crezi ca-ti vei mai putea aduce la tacere vocea interioara? Acea voce care tipa sa faci o schimbare, sa te ocupi de tine, de viata ta, sa traiesti autentic.

Vei rezista pana in momentul in care si trupul tau va incepe sa urle, sa doara, sa te strige disperat sa-ti indrepti atentia spre tine, sa te regasesti, sa schimbi directia.

Atunci intri in panica, simti o frica puternica pentru ca nu stii ce sa faci si incepi sa te plangi, cersesti atentie, ceri cu disperare solutii si ajungi sa fii criticat, neinteles si marginalizat.

Ti se pune intrebarea: Ce-i cu tine? Doar ai tot ce-ti trebuie!

Privind din exterior poate parea ca ai totul: cariera, sot, familie.

Dar oare viata inseamna doar atat? Si daca este asa, de ce nu suntem fericiti?

Poate pentru ca am uitat de noi, ne-am lasat antrenati de cei din jur, de vocea celor apropiati ce ne-a purtat pe un traseu batatorit ce promitea sa ne aduca siguranta.

Am fost manati de ,,trebuie” si am uitat complet de ,, imi doresc” ,, imi place” ,, ma bucur”.

Traim asemeni unor roboti ce uneori din disperarea situatiei in care ne aflam sfidam tehnologia si lasam lacrimile sa curga, ne scuturam de incarcatura negativa, alegand, din pacate, sa face loc unui nou val de suferinta.

De ce nu alegem schimbarea?

De teama, de frica de nou, de necunoscut, de esec, de neacceptare, din lipsa increderii in fortele proprii, din lipsa informatiilor de care avem nevoie, pentru ca situatia financiara nu ne permite si lipseste si acel sprijin emotional de care avem atata nevoie.

Da. Schimbarea este grea, cere prezenta, cere implicare, cere curaj, dar mai ales cere hotarare si perseverenta.

Cere mult dar ofera infinit!

Cand schimbi directia esti liber sa scoti la lumina comoara ta interioara si crede-ma ca ea exista in fiecare din noi.

Cand ai in sfarsit curajul sa spui ca vrei sa-ti urmezi pasiunea, talentul, dorinta inimii,misiunea sau cum vreti sa o numesti, te trezesti ca tot mai multa lume iti spune ca e o nebunie, ca dai pasarea din mana pe cioara de pe gard, ca trebuie sa ai un loc de munca sigur, ca munca nu o faci de placere, ea fiind de fapt o suferinta obligatorie pe care o primesti in viata ta.

Pentru ce, pentru ati asigura traiul zilei de maine?

Si atunci ma intreb: traim doar ca sa mancam? Asta sa fie sensul vietii?

Cu siguranta nu!

Din punctul meu de vedere viata este o calatorie a evolutiei, iar a trai inseamna a te bucura de acest dar, de minunile ce ne inconjoara, de natura si de oamenii minunati din viata noastra, inseamna de asemenea a darui lumii comoara ta interioara, a infrumuseta lumea prin ceea ce esti capabil sa oferi.

Te lasi descurajat sau mergi mai departe?

Te intorci in locul caldut ce-ti asigura traiul zilei de maine si ,,iubirea” celor din jur sau indraznesti sa fii tu, sa-ti lasi sufletul sa vibreze frumos, sa incepi sa faci pasi mici ce-ti vor reda energia de mult pierduta, sa fii poate singur si neinteles dar multumit de tine, de ceea ce faci, de viata ta?

Nu putem obliga oamenii sa ne inteleaga, sa ne sprijine, sa ramana langa noi daca credintele noastre sunt diferite, daca valorile noastre nu sunt compatibile, daca drumul ne duce in directii opuse.

Dar as putea spune ca, suntem datori fata de noi insine sa ne urmam calea, suntem datori sa traim dupa propriile principii, infrumusetand prin calitatile si pasiunile noastre lumea in care traim.

Pe acest drum, in aceasta noua calatorie spre cunoastere si desavarsire, poate ar fi de ajutor sa pornim constientizand ca oamenii ne privesc prin proprii ,,ochelari”, ne vad cum vor sa ne vada, ne recunosc sau ne reneaga, in functie de esenta ce exista in fiecare din noi.

Viata este o alegere, o alegere ce defineste si transforma, ce inalta sau duce la ruina.Depinde doar de tine!

Fii calatorul ce-si urmeaza propria harta, amintindu-ti mereu ca intre ieri si maine sa-l alegi pe azi!

Pace si iubire!

Florina Popa Dumse